plimbând tălpile pe verticală

îmi dau seama tot mai mult că va trebui să-mi cos niște tălpi nu numai din pământ, ci și din lună, și din nori. câte puțin din fiecare. iar dacă atunci când te-aș dori, m-ai putea .. ori atunci când te-aș putea, m-ai dori .. drumul dintre cer și pământ nu mi-ar părea la fel de lung. și atunci mi-aș căptuși tălpile cu niște coji uscate de mandarine, să știu că miros a tine. și că ești cu mine chiar și atunci când nu ești.

.

nu-i așa?

.

dar problema este că de multe ori, tu nu mă poți. sau nu mă dorești. într-un fel, te înțeleg. copacii fără frunze se găsesc mai greu pe ei înșiși. iar eu, fiind așa de ocupată cu a-mi schimba tălpile zi de zi, nu pot să fiu responsabilă și de frunzele tale. va trebui să ți le tai singur. din mătase sau tafta.

..

cum vrei. cum poți. cum știi.

cc.aa.

- cine?
- oricine.
- când?
- oricând.
- ce?
- orice.
- cum?
- oricum.
- cât?
- oricât.
- unde?
- oriunde.

centila 99

"răbdări prăjite", obișnuia să mai spună mama când eram mică. atunci nu înțelegeam de ce ai vrea să prăjești o răbdare. mi se părea absurd. răbdarea este, de cele mai multe ori, dificilă și crudă. iar prăjită, oricum, ai digera-o de două ori mai greu .. și ar trebui să îți bați capul cu ce fel de tigaie folosești și cât ulei pui .. dar oamenilor le place să complice lucrurile. și atunci, răbdările prăjite din cauza asta au fost inventate.

pe măsură ce au trecut sorii și lunile de-a curmezișul cerului, mi-am dat seama că nu contează cum sunt răbdările. prăjite ori ba, eu tot le displac. și mi-ar plăcea să scap de ele. cu prima ocazie. dar nu se prea poate. mai deloc, de fapt. și atunci este de datoria mea să le tratez cum știu eu mai bine. optez, așadar, pentru varianta crudă a răbdărilor. să nu fie tratate termic, altfel pierd din enzime și din intensitatea culorii.

dar într-o zi răbdările se vor usca. așa cum face orice este crud. și aștept. împreună cu ele. nu știm când. dar știm că ne vom lua rămas bun. și atunci voi putea să fiu nerăbdătoare cum și cât voi dori eu.

de ce sunt oamenii stricați?

cuvintele sunt ca nucile. teoretic, ai nevoie de un ciocan ca să ajungi la ele. când ajungi, poți face ce vrei cu miezul. îl poți mărunți, îl poți frige. îl poți pune în ciocolată sau îl poți oferi ca hrană la porumbei.

problema apare, însă, atunci când îți dai seama că ai rămas cu cojile. și atunci ce faci cu ele? coji despuiate, coji îmbrăcate, coji senine, coji ridate, coji întregi și coji făcute bucățele micimici .. le arunci sau le pui în săculețe de pânză? le dai pe foc? le pui pe pervaz? sau, mai bine, le folosești pentru a ține alte cuvinte în ele? sau îți lași cuvintele să zburde libere prin cap?

dacă nu ar avea cuvintele coji, oare am fi la fel de siguri atunci când le-am rosti? sau ne-am teme să scuipăm vorbe la fiecare pas, dacă am ști că au trecut prin apă și praf, înainte să ajungă în noi? am avea mai multă grijă de cuvinte oare, dacă am ști că au ajuns în gurile noastre abia după ce au fost reciclate? din gândurile și mintea noastră, din vorbele pătrunse pe urechile noastre și din poveștile intrate pe ochii noștri?

probabil.

că în spatele ochilor noștri cuvintele fac schimb de experiențe și poate chiar și de coji. nu avem cum să știm. dar cred că ar trebui să începem să le scoatem mai atent din coji. nu de alta, dar stricăm și cuvintele odată cu cojile. și atunci ce te faci cu niște cuvinte stricate?

planuri dulci

- tu m-ai arunca pe geam afară, dacă te-ai plictisi de mine, într-o zi? sau m-ai păstra, totuși, în unul din borcanele tale verzi de sticlă, pentru zilele în care-ți plouă peste amintiri?

- te-aș păstra, desigur. dar problema mea este că nu am borcane în care ai încăpea.

- și atunci?

- și atunci te-aș arunca pe geam, în cele din urmă.

- nu ar fi nevoie.

- cum nu?

- păi ai putea să mă tai în mai multe bucăți. și așa aș intra în orice fel de borcane.

- dar eu nu am cuțite.

- atunci ar trebui să muști din mine. sau să spargi un borcan și să mă tai cu cioburile din el.

- da, ai dreptate. dar parcă tot mi-ar plăcea să te țin într-un singur borcan.

- de ce?

- așa, tăiată în bucăți, mi-ar fi greu să te adun și să îți vorbesc. pentru că în zilele cu ploaie peste amintiri, mie îmi place să vorbesc.

- dar ai putea face un borcan numai cu gură și urechi.

- ah! tu nu înțelegi?

- ce să înțeleg?

- va trebui să te țin și de mână și să te privesc și în ochi. vorbitul se face cu toată ființa.

- poate din cauza asta nu ne-am înțeles până acum din vorbit.

- ar trebui să încercăm să ne înțelegem și din altceva.

- cum ar fi tăcerea.

- tăcerea se face cu atingeri. deci tot ar trebui să rămâi netăiată.

- în cazul acesta nu ne rămâne de făcut decât un singur lucru.

- care?

- să topim toate borcanele pe care le ai în casă și să facem din ele unul mare de tot.

- în care să încăpem amândoi.

- în zilele cu ploaie peste amintiri.

- da. iar fiecare picătură de ploaie să o îndulcim cu tăcerea noastră.

- și așa să ne siropăm precum dulcețurile.

- din coji de pepene.

- și de lămâie.

semicerc

- ce se face când nu mai rămâne nimic de spus?

- se întoarce spatele și se pleacă.

- unde?

- ideal, într-o livadă de meri.

- de meri?

- da. pentru că mirosul de mere mângâie nimic-urile.

- și dacă nu există o livadă de meri în apropiere?

- o cauți. până nu dai de ea.

- și mirosul de piersici sau cel de prune ce face?

- cel de piersici mângâie tot-urile. iar cel de prune - puțin-urile.

- și ce te faci dacă este iarnă? ca acum?

- cumperi un măr din piață. îl pui pe pervaz. și închizi ochii.

- și livada vine la tine?

- și livada vine la tine. da.

- ai putea face o avere.

- dacă aș avea o livadă?

- da. și ai putea pune la dispoziția tuturor instrucțiuni de folosire a merelor. și reguli de vizitare a livezii.

- dar mie nu îmi plac livezile de meri. iar cu averea, oricum, nu aș ști ce să fac.

- ai ști ce să faci dacă ți-aș spune că știu o livadă de piersici?

- nu cred. întâi, însă, ar trebui să trec prin una de pruni.

infuzie

pseudoesteri

erai grăbit azi, când am dat întâmplător peste tine, spre coada amiezii, la metrou. aveai o plasă plină cu lămâi. aveau și frunze unele dintre ele. și ajungea mirosul lor până la mine, de acolo, din spatele genunchilor, unde le țineai tu, stingherit.

eu nu te-am întrebat ce faci. tu nu m-ai întrebat pe mine. doar bună și doar pa. două tentative seci de zâmbete iernatice. și două perechi de tălpi puse pe fugă, în sensuri diferite.

și când te gândești că au existat zile în care făceam împreună citronadă, după care tot împreună uscam pe calorifere cojile portocalelor și le puneam pe sub plapumă ziua, ca să miroase frumos noaptea ...

ți-aș spune: "ai devenit un kitsch". dar tu nu ai răspunde nimic. pentru că kitschurile nu vorbesc. doar imită.

(in)comoditate

noaptea îmi place să mă uit la oamenii care nu trec pe stradă. și la lucrurile care nu se întâmplă. cumva, lipsa lor mă face să îmi simt prezența și mai mult. ziua îmi place să nu mă uit la culorile care atârnă pe cer. și nici la copacii care se dezgolesc în fața mea. cumva, prezența lor mă face să îți simt lipsa și mai mult.

și știu că dacă aș reuși într-o zi să mă sincronizez cu exteriorul, tot nu m-aș simți la fel ca atunci când ai apărea la ușa mea. să îmi spui că nu mai vrei să umbli cu mâna mea cea stângă și tăiată în buzunarul tău cel drept. să mi-o coși la loc. să ieșim afară și să avem curajul să căutăm ziua când este zi și noaptea când este noapte. cu mâinile cusute și cu inimile brodate.

așa, cu timpul pe dos, parcă nu mai au sens nici ațele și nici acele. stau ascunse în sertarul de jos al comodei, scurgându-și existența din nopți în zile și din zile-n nopți la loc. fără vreun rost prea bine definit. în derivă.

și mă întreb: oare cât mai durează pretenția asta a ta? oare aș putea să o opresc dacă deschid sertarul? iar dacă îl deschid, vei avea oare curajul să recunoști că ai obosit?

exces de caramel

seara când mă uit în oglindă, găsesc bucăți de tine prin păr. orice le-aș face, nu le pot scoate de acolo. s-au lipit de firele mele de păr cum se lipește caramelul de dinți. iar dacă am noroc, atunci când ies afară, se mai găsește câte un porumbel să mi se așeze pe umărul drept și să mi te ciugulească. și nu înțeleg de ce mi-ai lăsat bucăți de tine în păr. i-aș întreba și pe porumbei. dar porumbeii nu vorbesc.

umbrele nu pot avea decât o singură spinare dacă vor să fie auzite.

aseară am visat că mi s-a atașat o coloană vertebrală de fier deasupra celei pe care o port eu, de regulă, cu mine, pe sub piele. nu țin minte detalii. nu țin minte cum, de ce sau cine m-ar fi împovărat cu coloana asta inflexibilă și inversă curburii pe care o are spinarea mea. dar țin minte că în tot acest timp eram lângă tine. și îți tot spuneam că mă incomodează și că vreau să scap de coloana de fier. dar tu păreai distras de altceva. parcă nici nu auzeai ce îți spuneam. deși mă ascultai, de fiecare dată. și umblam după tine mereu, căutând ceva - dar nu știam ce. nu știam unde eram sau unde urma să ajungem. dar știam că țip în gol. nici măcar eu nu îmi auzeam țipătul. atâta de disperat era. iar coloana rigidă de fier îmi tăia orice pornire. poate din cauza asta nu mă auzeai - pentru că devenisem o umbră. cu două spinări.

ciudat mai visez. câteodată.

și eu?

- zboară-mă.

- cum? tu nu ai aripi.

- dar ai tu.

...

- de aici vedem tot ce vrem.

- unde am ajuns?

- închide ochii, nu mai ai nevoie de ei acum.

...

- este un joc?

- nu știu.

- credeam că nu mai ai voie să folosești cuvintele acestea.

- și eu.

culori

caută 'detalii'. niciun rezultat relevant pentru 'detalii'.

dacă ar trebui să fiu internată vreodată pentru vreun motiv, cred că aș fi elegant trimisă la spitalul pentru cei fără pământ sub picioare. îți dai seama cum ar fi drumul până acolo? dintr-un loc în care sub mine ar fi gol până în altul în care aș simți pământul și cu mintea. cum și unde s-ar produce tranziția? aș călca la început numai pe petici de pământ sau ar apare tot dintr-odată?

da. pământ sub picioare. asta vreau. cobor încet de pe lună. totuși, îmi place mai mult pe pământ.

și totuși, cum ar arăta o lume fără pământ? am levita prin case și pe străzi, fără a ne gândi că nici măcar nu ar trebui să existe vreo suprafață sub noi? ar fi exact pe dos decât este acum. când am vrea să ne relaxăm mintea, am privi în jos. dar ar fi întuneric. și totuși gol. ar exista și sub noi un fel de stele? niște cărbuni strălucitori, ceva? în cazul acesta, ar deveni cerul acoperit? sau am avea două ceruri? unul dedesubt și altul deasupra? ne-ar fi greu să rămânem între pereții clădirilor? nu ne-ar lua curentul dintre ceruri? și dacă ne-ar lua, în ce direcție ne-ar purta? în sus sau în jos? complicat cu două ceruri. nici nu știu dacă mai vreau o astfel de lume.

abia aștept să ajung la spitalul pentru cei fără pământ sub picioare. și să dau de alții ca mine. mă întreb ce tratament ni se va aplica. oare ne vor învăța să mergem din nou? genuflexiuni, pași lenți, pași alerți, alergări, încălziri, răciri. oare aș avea febră musculară? oare ar mai conta dacă da? atâta timp cât ai pe ce merge, alerga și sta, restul detaliilor își pierd conturul.

ospăț?

- mănâncă-mă.

- ai chef de prostii?

- vorbesc serios. mănâncă-mă. azi ofer felii din mine. profită.

- cu ce încep?

- cu mâna stângă.

- stop. nu pe asta ai tăiat-o tu cu ceva timp în urmă și ai pus-o în buzunarul meu cel drept?

- ba da. uitasem. atunci mâna dreaptă.

- vrei să o mușc încet sau mai bine o înfulec dintr-o înghițitură?

- nu știu. cum crezi tu mai bine.

- cred că .. stai. nu pot să te mănânc.

- de ce nu?

- pentru că azi am ieșit din casă fără măsele.

- și? dinții din față nu merg?

- ba da, dar atunci aș avea dureri de burtă, pentru că ar fi bucățile prea mari.

- ai dreptate.

- .

- doar nu aștepți să mestec eu pentru tine.

- cam da ..

- ai tupeu.

- am.

- dar nu ai măsele.

- ba am și măsele. dar ți-am zis că le-am lăsat azi acasă.

- păi eu zic să le recuperezi cât mai curând. pentru că fără măsele nu continuăm.

- dar eu stau la două stații de ..

- puteai să fi stat și la una. declar festinul anulat.

- haide, totuși, să restabilim o altă zi.

- știi ceva? pe mine nu mă amână nimeni. și nici de mâncat nu mă mănâncă mulți. ți-ai cam pierdut locul în sala de mese, dragule.

- dar măselele mele ..

- da, le-ai uitat acasă. ai grijă să nu îți uiți și limba data viitoare.

minutarul a zis, secundarul a făcut

- de ce sar oamenii când sunt fericiți?

- ca să ajungă mai ușor pe soare.

- de ce ar vrea cineva să ajungă pe soare?

- pentru că pe soare fericirea nu are limite.

- și pe lună are?

- da.

- crezi?

- bănuiesc.

- dar cum rămâne cu temperatura?

- în ce sens?

- oamenii care ajung pe soare nu ard oare de la atâta căldură?

- ba da.

- și atunci de ce se sacrifică?

- pentru că sunt însetați după fericire.

- chiar dacă durează doar câteva secunde?

- da.

- eu prefer luna. chiar dacă este mai răcoare.

- dar pe lună este haos. fericirea stă pitită printre alte sentimente. și este mai greu de găsit.

- în schimb, poți să o cauți în voie.

- cu toate astea, nu îți garantează nimeni că o vei găsi. mai sigur ar fi să migrăm pe soare.

- da, nu îți garantează nimeni. dar când dai de ea, ai tot timpul din lume să te bucuri de ce ai găsit. poți rămâne pe lună la nesfârșit.

- nu știu. pare prea riscant.

- mai riscant mi se pare să profiți de o fericire scurtă decât de una care ar dura câteva vieți.

- hai că nu mai înțeleg ce spui. am plecat.

- unde?

- cum unde? pe soare.

- eu pe lună.

și sarea este un cristal

frunzele verzi se usucă. cele uscate putrezesc. cele putrezite intră în pământ. iar cele intrate în pământ apar pe lăstari noi primăvara. dar ce te faci cu acele frunze care îți acoperă gândurile?

și gândurile astea .. ce le veni lor de au nevoie așa, din senin, de frunze pe capul lor? nu știu ele, gândurile, că frunzele vin și se duc? nu știu ele că după decembrie, vor trebui să se despartă de frunze?

ușor desincronizate eu și gândurile. dar doar ușor. cum sunt fulgii de nea în octombrie. sau atingerile neinvitate.

de tine

ești un pieton fidel al minții mele. de câteva zile. dacă o continuăm așa, o să mă trezesc într-o dimineață cu mintea scursă. dar ce îți pasă ție? atâta timp cât dai de gândurile mele, mergi pe ele ca pe un trotuar. și mă întreb uneori de ce ești așa de încăpățânat. pentru că eu, mai mult decât mintea, nu am ce să îți dau. nu până o să știu că vrei și poți primi mai mult.

"dar ce știi tu", te gândești. păi, știu câte ceva. oamenii cărora li se tropăie pe gânduri știu. diverse lucruri. mai multe despre unii și mai puține despre alții. mereu, însă, mai nimic despre ei înșiși.

dacă pot să îți fiu cu ceva de folos, anunță-mă. dar tu ești prea independent ca să ceri ajutor. și mai ales de la mine. nu te pot învinui. aici ne uităm ambii în aceeași oglindă. aș sparge oglinda. dacă tot ne uităm ambii în ea. tu mă vezi pe mine. eu pe tine. oglinda asta nu își are locul între noi. noi nu suntem circari. sau suntem?

gata, fug de aici, că mi se scurge mintea și nu mai pot gândi. și totuși, cumva, atmosfera este de circ.

jocuri

zac pe întuneric. și realizez că mi-am pierdut ochii de câteva minute. pe sfoara care stă agățată de tavan. la fiecare nouă centimetri de sfoară dau de câte o floare. galbenă, portocalie sau roșie. și se ascund. ochii. când pe după o petală, când pe după o frunză. și mă întreb. de ce s-ar ascunde ochii de mine?

odată ajunși în tavan, oricum ar trebui să se întoarcă înapoi. ce să găsească la etajul opt? tu stai tot la șapte. chiar dacă ne despart patru minute de vuvuvu și hâșhâșhâș. dar ochii nu au cum să înțeleagă așa ceva. ochii sunt făcuți ca să vadă și atât.

data viitoare când se decid ochii mei să se piardă, o să leg cu o sfoară geamul tău de geamul meu. iar la fiecare minut distanță o să pun câte un disc de gramofon. pe primul disc o să torn o baladă franceză. pe al doilea o să-mi desenez dorințele. iar pe al treilea voi agăța niște iarbă de munte, să fluture după voia vântului.

și dacă odată ajunși la geamul tău, nu vei fi acolo, îmi va fi greu să le explic ochilor mei că nu văd mereu ceea ce vor. și atunci îi voi întoarce încet la locul lor, lângă mintea mea. încearcă totuși să îi aștepți la geam. mintea mea a cam obosit să dea ochilor atâtea explicații.

dar tu ar trebui să știi lucrurile astea. nu-i așa?

11:26

- mă doare.

- cum așa? crezusem că ai schimbat-o.

- da, dar încă doare.

- ca o măsea?

- mai tare.

[zig și zag]

- îmi vine să țip.

- de durere?

- de nerăbdare.

- atunci de ce nu țipi?

- pentru că nu ar schimba nimic.

- te înșeli. uneori un țipăt poate deschide uși pe care nu le-ar deschide nici măcar un sărut.

- crezi?

- știu.

- aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!! aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!

- s-a deschis?

- da. deși nu era închisă - doar întredeschisă.

[zag și zig]

- te sun eu mâine sau poimâine. să mă fac până atunci din legumă om.

- dar mie îmi plac legumele. dacă ai rămâne legumă, ne-am înțelege bine noi.

- ?

- păstăile se servesc cu legume, de regulă. și cum eu sunt o păstaie, ne-am înțelege bine noi.

scufița roșie

și dacă o să-ți ascult durerile, o să te văd mai bine? și dacă o să-ți privesc trecutul, o să te aud mai bine? nu ar trebui să îmi spui tu ce să ascult și la ce să mă uit? nu ar trebui să îmi arăți tu ce să fac pas cu pas? pentru că eu mă cam satur să ghicesc.

uneori mi-ar plăcea să nu mai trebuiască să îți spun să mă iei de mână. mi-aș tăia-o pe cea stângă și aș pune-o în buzunarul tău cel drept. să fie cu tine mereu. să mă ții de mână chiar și atunci când crezi că ești prea ocupat și mă amâni. te-ar deranja sângele? sau te-ai obișnui cu el? probabil că după o vreme ar dispărea. și s-ar cicatriza și rana. dar ar trebui să mă ții de mână. altfel, ar începe să putrezească. nu-i așa?

tu ți-ai tăia mâna pentru mine? "dar tu nu ai buzunare", ai spune. pentru tine, ce-i drept, mi-aș coase unul. deasupra buricului. dar să fie pe sub haine. nu vreau să vadă lumea că port o mână tăiată cu mine. atâta timp cât îmi oferi doar o mână, nu există nimic de arătat. iar atâta timp cât nu mi-o oferi nici pe asta, nu există nimic de vorbit. nu-i așa?

ciocolată de fulgi

cum ai făcut asta?

mă visează.

mă ia de mână.

mă mângâie.

mă privește.

în șoaptă.

mă ridică.

mă merge.

mă culege.

în zori de zi.

mă adulmecă.

mă mușcă.

în taină.

mă respiră.

în doi.

caut un perforator de cuvinte

- tu cum de ai răbdare să scrii așa frumos?

- nu știu.

- nici eu.

...

- ce se întâmplă după ce vine decembrie?

- nu știu.

...

- ar trebui să nu ne mai punem întrebări.

- da. și să ștergem cuvintele nu și știu din dicționare.

- mă ocup eu de asta?

- da. mâine la prima oră.

- sun la direcția de cuvinte. și dacă nu sunt de acord?

- să le spui că oamenii nu ar trebui să se joace cu sufletele, ci doar cu cuvintele.

- și or să mă înțeleagă?

- probabil că nu. dar încearcă.

- dar tu? tu o să mă înțelegi? dacă vor dispărea cuvintele?

- nu știu.

- ce ironic. azi încă mai poți să le pronunți.

- da. dar mâine este o altă poveste.

- nu știu.

- nici eu.

ce libertate pe capul nostru!

și dintr-o cupă plinăochi de răspunsuri atent mângâiate și cumințite, ajung iar un vârtej de întrebări. indecente și neastâmpărate. cu fiecare privire. a ta. o pereche de buze care par că vor, deși par că au. tot și pe toate. și totuși, curioase. și totuși, aici și acum.

vorbe. vorbevorbevorbevorbe.

- ce sunt alea?

- hmniște bezele gigantice.

ZÂMBET ~e n. Râs fără sunet, exprimat numai prin destinderea buzelor; surâs. /a zâmbi + suf. ~et

- mâna ta nu vrea la fel de mult cum vor buzele. sau vrea? și dacă vrea, vrea și pentru cealaltă mână? sau doar pentru ea?

- cred că este o combinație între drept și stâng.

- și totuși, una ar trebui să fie mai mult.

- drept.

- de cât timp?

- de 8 ani. deși am cam început să uit detalii.

- cum așa?

- de 4 ani a intervenit și stângul.

- aha.

- da.

ABȚÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s'abstenir, după ține].

- în ce direcție o iei acum?

- stânga.

- eu dreapta.

definiție

mulțumesc pentru focul de pai

dacă am avea cu toții capurile conice, am avea oare și ochii în formă de V - ca să putem vedea mai bine printre țuguie? sau ar trebui să ne chinuim cu chestiile acestea rotunde - ce stau ușor pitite pe sub sprâncene - ca să vedem? dacă am avea ochii în formă de V, am avea oare și sprâncene? și dacă am avea sprâncene, ar fi și ele în formă de V? sau ar lipsi? am mai avea nevoie și de ele oare?

nu prea cred .. într-o lume perfectă ca asta, într-o lume plină de piscuri umanoide, ochii ar avea prea puțină importanță. uite, inimile, ar conta cu adevărat. nu cred că ar avea și ele forma unor V-uri. mai degrabă niște A-uri. și să fie într-atât de mari, încât să pornească din tălpi și să ajungă până pe sub craniu. să fim toți o inimă. prea mult avem unii dintre noi nevoie de ele. așa am rezolva toate problemele lumii. nu ar mai exista oameni răi sau indiferenți. la atâta inimă într-un singur om, ar fi imposibil să se mai întâmple urâțenii pe pământ. iar la doi oameni, frumusețea nu ar cunoaște hotare. povestea ar deveni tot mai colorată de la trei oameni în sus. și tot așa.

doamne, cum de nu m-am gândit la asta până acum?! și totuși .. cum îi facem pe oameni să facă rost de capete țuguiate? poate le băgăm niște povești pe sub frunți. dar să fie în partea de sus a capetelor, să tindă spre forma unui con. să vrea și poveștile o lume conică. altfel .. degeaba le băgăm. degeaba sperăm să avem inimi în formă de A sau ochi în formă de V. trebuie să continuăm să încercăm, nu-i așa?

gata. m-am decis. ies din casă și controlez toate librăriile din oraș. vreau să găsesc toate poveștile conice. le depozitez la mine în dulap. și din când în când, din gând în gând, mai dau câte una oamenilor care au probleme cu inima.

jung și hohotele de râs

înțeleg dacă nu vrei să te dai cu mine în leagăn. nu aș vrea să îți rănești călcâiele. și mi-ar părea rău dacă ți-ai acoperi culorile și mai tare .. cu noroiul ce ar sări de sub picioare în timpul legănatului.

iar dacă se aude muzica în surdină, undeva de sub copaci, nu înseamnă că trebuie să dansăm neapărat noi. poate așteaptă alți obraji și alte frunți. unele care să nu gândească. unele care să simtă pur și simplu. unele care să vrea.

dar ce comedie cu pantofi roșii, dragule. da, dragule .. dar nu dragul meu.

un lucru

mă așez la masă și îmi trec gândurile prin răzătoare. am pregătit o tavă specială de argint pentru ele. dar gândurile sar în părți. ar trebui să caut altă tavă, pentru că asta este prea mică. mai bine împrumut una. dar cine să aibă o tavă special pentru gândurile mele? poate cineva care își trece, la rândul său, gândurile prin răzătoare? poate.

.motive.motive.

pentru că felinarului de pe strada mea i s-a ars becul, o să îl înlocuiesc cu un măr. unul roșu și aromat. ca obrajii de vineri. și ca gândurile tale.

pentru că ușii mele i s-a stricat clanța, o să o înlocuiesc temporar cu jumătatea unei lămâi. una zemoasă. pe care să o storci de fiecare dată când intri pe ușă.

iar pentru că praful meu de lună a zburat de pe minte pe inimă, o să le spăl pe ambele cu niște cuvinte. moi și calde. ca dorințele de sâmbătă. și ca privirea ta.

primul sărut

am crezut dintotdeauna că dragostea se ține în borcane. până ai pășit pe cărarea mea. nu a fost nevoie nici de prea multe foșnete de maci și nici de prea multe balade. când ai văzut borcanele, mi-ai zis că sunt prea frumoase să nu le atingi. le-ai deschis și în secunda următoare a fost clar că nu le vei mai închide la loc prea curând. sub pielea ta caldă își găsiseră loc niște magneți. perfecți pentru capacele metalice ale borcanelor mele.

mov, verzi și albastre, borcanele stau acum aliniate pe polița de sus a debaralei. se gândesc cu nostalgie la ziua în care le-ai luat capacele. dar cum să înțeleagă ele că dragostea nu se ține în borcane?

believing is mandatory.

cum de reușesc unii oameni să umble pe stradă cu goluri înăuntrul lor? nu le este teamă că ar putea să le pice o frunză uscată în interior? nu le este frică oare că ar putea să îi apuce cineva de gol și să îi târască oriunde vor ei? poate vor să le umple golul cu inima lor. dar nu știi niciodată ce fel de inimi ar putea avea oamenii. periculos să mergi pe stradă cu un gol în tine. dar și să stai în casă la fel de periculos.

declar oficial că mie nu îmi plac golurile. ar trebui să purtăm mereu cu noi ceva de umplutură. în felul acesta, dacă decide cineva să lase în noi câte un gol, vom fi pregătiți și ne vom umple golurile imediat. cred că niște bulgări de zăpadă ar fi prea mult. trebuie să fie ceva care nu se topește. cum sunt cărțile. da. genial așa! o valijoară cu cărți. o valijoară specială - pentru goluri.

iar cărțile ar trebui să aibă forme și dimensiuni diferite. nu toate golurile sunt la fel. iar unele, dacă nu le acorzi atenția cuvenită, se pot lărgi. altele pot dispare. și atunci ce te faci dacă ai pus o carte în gol? rămâne în tine pentru totdeauna? oare te încurcă? oare îți îndoaie vertebrele? sau se dă după tine cartea?

ar trebui să alegem cărțile foarte atent. să ne ungă pe suflet, da. dacă nu ne ung pe suflet, nu mai are nici un rost. și trebuie să credem în ele. nu-i așa? altfel nu mai scăpăm de goluri. dar să găsim întâi niște cărți. cu aromă de scorțișoară și cu coperți de dovleac.

mjaurlgioetn

pară.lagună.plan.sakura.lapacho.crem.flămând.mâna.ochii.buzele.da.elefănțeiiroz.

pastel

nu prea. sunt. sigura. de ceea. ce. caut. dar. intre. timp. imi place. sa apas. exact. pe butoanele. tale ..

instead

toss me,

toss you,

toss it,

toss her,

toss him,

toss us,

toss you,

toss them

in my mind.

full of dust?

full of dust.

there's plenty of room for all.

there's plenty of room for everything.

in my mind.

full of dust?

full of dust.

tosstosstoss.

tosstoss.

my mind wide

open into the sun.

toss.

your mind wide

open into mine.

tosstoss.

tosstosstoss.

breathe the dust.

dust the breath.

shut your eyes into the silence.

open mine into the light.

reach for help.

give me your hand.

i'll hold it for a while.

let's never be cold again,

but warm and kind instead.

do not toss me.

do not toss anything.

do not toss.

love instead

and protect

me.

felicita

- vrei?

- da.

- hai.

- azi?

- mâine?

- poate.

- sigur?

- posibil.

- cât de?

- cât 100 grame de măsline.

- mov?

- negre.

- ah. speram să zici verzi.

- mie îmi plac măslinele negre cel mai mult.

- sărate?

- da.

- condimentate?

- nu.

- cu sâmburi?

- fără.

- ce diferiți suntem.

- vrei o cafea?

- mai bine un ceai.

- hai să ne plimbăm.

- altfel prindem rădăcini.

- mâine o să îmi tai rădăcinile.

- cum?

- cu o foarfecă roșie.

- cu care dintre ele?

- cu cea cu care ți le-ai tăiat și tu.

- sigur?

- posibil.

- cât de?

- cât 8 grame de coniac.

- ah.

funny

funny how i feel so close to you while you're so far away. and how i think you're far away when you're so close to me. why did people have to invent kilometers? or distance? and closeness? it just doesn't make sense. unless i close my eyes. then nothing else matters. except your breath. except your face and your hands. and mine.

have you ever wished for distance to evaporate? i have. it would be so much easier. people would be happier. we would be happier. you'd be right around the corner. and i wouldn't have to sip through a glass of red tea in order to realize i miss you. i would just get up and walk towards you. wouldn't i?

how would you like it to live in a world with no dimensions? would it matter to you if we had no bodies? or would you just be happy to feel me near you? would you?

chasing

de cele mai multe ori nu știu cum să te descriu.

uneori ești ca o gară. că este seară, că este dimineață - eu tot la tine vreau să ajung. aștept pe peroanele tale, rând pe rând. trenul vine și mă ia. apoi mă aduce. felinarele tale luminează diferit. unele mai insistent, altele mai leneș. și oamenii. îi primești pe toți în sălile tale de așteptare. pe unii îi trimiți cât mai departe și nu mai știi nimic de ei. pe alții îi ții cu tine o vreme și te asiguri că se adaptează la amânările tale. dar pe cei mai mulți îi trimiți ca să se întoarcă. or fi gările mai egoiste sau așa ești doar tu?

alteori ești ca un braț de levănțică. miroși așa de frumos. și ești așa de colorat. dar nu durează mult până te usuci. și apoi te scuturi. ai nevoie mereu de mine să te strâng de pe jos. și nu prea îți place să stai locului. dar în dependența ta de mine, ești peste tot și în toate. și îmi alungi moliile. acelea hapsâne care vor să îmi mănânce sufletul. și mă faci să plâng, atâta de intens ești. dar apoi tot tu mă adormi și mă liniștești.

și mă întreb cât de mult oi mai avea nevoie de tine. la instabilitatea mea, adunând-o pe a ta, matematicile nu prea au sens. dar gările au. și brațele de levănțică, la fel.

în zodia baladelor

vreau să mă culc pe urechea dreaptă. iar cu cea stângă să te ascult pe tine. în mijlocul unui lan de maci. roșii ca dorințele mele. și foșnitori ca visele tale. și după ce te-oi asculta eu pe tine, să mă asculți și tu pe mine. și așa să adormim îmbătați de amurg. iar luna să se gudure peste noi când s-a face rece noaptea. și macii să șoptească printre atingerile noastre.

deopotrivă

poate că nu mai avem nevoie de pământ sub picioare. să ne agățăm de lună și să atârnăm așa până or decide picioarele noastre că s-au săturat de bălăngăneală. și dacă este adevărat că luna este verde, cum m-am obișnuit să cred, poate o să ne înverzim și noi. întâi mâinile, apoi pieptul și spatele, apoi picioarele. și mintea. prea a fost coaptă în ultimul timp. și când ne-om plictisi, să sărim într-un lan auriu de grâu, să ne coacem din nou. și tot așa. până vom deveni verzi și copți deopotrivă.

green moon

dry soles.

to me you are sage.

we run across the fields.

the buckwheat touches our souls.

remember? remember

our moonrise.

dill in my head.

please be careful with it.

it can get as dry as my soles.

can you? you can, right?

pour me a glass of tears.

i will drink it by the moonset.

why did you have to hide it?

get the moon out of your closet.

let it breathe in and out.

my mind is full of dust.

let us bathe in the moonlight.

switch our skulls and

cut our minds.

hold my hand.

can you feel the blood?

purple as my lips. running like a cat.

under the green moon.

chasing my mind.

can you?

cum ar spune ein Wissenschaftler

to tell you the truth ..

- este oare posibil să îmi fi scăpat printre degete?

- compte jusqu'à cinq.

- how can i find out?

- что?

- la fin de ma peine.

- you cannot.

- мне так бы хотелось чтобы это был ты.

- da. și nu.

bit me like a vanilla pod

it's like walking through a field .. green grass up to your knees. red poppies. here and there. you hear. the grass. the poppies. your steps. the birds. the mandolin. but you cannot hear tomorrow. still you try. carry on, child. carry on ..

de câte ori ai spus te iubesc?

de ce spunem că nu știm ce să spunem atunci când nu știm ce să spunem? mai bine am tăcea. pentru că atunci când nu ne găsim cuvintele, înseamnă că s-au ascuns de noi. după draperii, pe sub paturi, pe dulapuri. pitite. supărate pe noi. supărate că nu ascultăm de noi înșine. protestează. deștepte cuvintele acestea. ies din ascunziș numai dacă le spunem celor pe care îi iubim că îi iubim. și oare mai contează dacă sunt cu noi ori ba oamenii aceștia?

aloe vera

să încolțim semințe

cine a zis .. cine a gândit .. cine a intuit .. nu mai contează. să așteptăm. să fim fericiți. să ne gândim la catifea. și mătase. să ne mângâiem speranțele cu răbdare. și dorințele cu amânare. că așa face și pâmântul pe timp de secetă. când ploile nu vin. dar .. în cele din urmă .. tot vin. ca să rămână. și să încolțească semințe. pe care să le crească în păstăi. cu răbdare. cu amânare. și cu dragoste. față de tot și de toate. în așteptare. ce frumos. așteptările, chiar de dureroase uneori, sunt frumoase. de neuitat. este de datoria noastră să ne bucurăm cum putem mai bine de ele. nu-i așa?

inimi de lichior. lichior de inimi.

să ne curgă lichiorul prin vene. și să umblăm amețiți prin jungle pustii. verzi. năucitor de verzi. și să plouă torențial. zăpăcitor de torențial. dar să nu ne spele amețeala. și să ne curgă razele de soare pe spate. câte una pe zi. dar să nu ne evapore amețeala. să ne înghită noaptea cu freamăt de frunze. și să ne pierdem capul printre ele. dar să nu ne pierdem amețeala. să curgem printre liane. și să ne încâlcim gândurile printre ele. dar să nu ne încurcăm amețeala. să ne rotim concentric. dar să ne curgă lichiorul prin vene mai întâi.

cocoloșcocoloșcocoloș.

hai.

să.

ne.

întindem.

gândurile.

la.

uscat.

am.

o.

sârmă.

care.

atârnă.

de.

gât.

iar.

dacă.

nu.

se.

usucă.

până.

mâine.

să.

le.

trecem.

prin.

niște.

praf.

de.

cânepă.

și.

să.

le.

punem.

la.

uscat.

din.

nou.

dar.

să.

nu.

ne.

pierdem.

speranța.

fiecare.

cocoloș.

la.

timpul.

său.

fiecare.

gând.

la.

timpul.

său.

se.

usucă.

doar.

să.

avem.

răbdare.

numai pentru

o cameră numai pentru dragoste. numai pentru gemete. pentru plăceri. pentru dureri. numai pentru scântei și numai pentru flăcări. numai pentru secrete. o cameră numai pentru noi. o cameră numai pentru șoapte. și lacrimi. de fericire. a noastră. printre degete și printre gene. pe sub mâini și pe sub sâni. tu și eu. într-o cameră. doar pentru asta. asta. care ne unește. și ne leagă. cu cordoane de fierbinte. din jăratec. de apus și răsărit. din centrul lui. al pământului. înspre noi. secetă și ploi. între patru pereți. o lume. ca o păstaie. numai pentru dragoste. numai pentru noi.

20 de secunde în compania unei lămâi verzi

ploi de vară. când te aștepți mai puțin. de după soarele deghizat în nori. și de după aerul deghizat în verde .. aer văratic de nopți bucureștene .. ce dor îmi era de tine. și ce bine că ești aici.

o mâță under all that .. .

.cel mai bine știu japoneza

cântece cu miros de noapte târzie .. și dimineți colorate cu atingeri de ploaie. cu atingeri de tine. întârziate. pe îndelete. dar sigure. niște magiun de vorbe matinale. ușoareușoareușoare. mă apasă. ești un nu, dar vrei să pari un da. cu disperare. cu încăpățânarea că te va agăța cineva cu niște clești de gura unui borcan. ca să fii mai aproape de magiun. și să simți cum dansează vorbele printre voci.

din mansardă lumea pare mai fluidă

- eh. ți-am zis că nu se face înconjurul lunii într-un an. nu m-ai crezut.
- da. nu te-am crezut.
- acum tot ce trebuie să faci este să îți continui drumul.
- cum?
- să te conduci după ațele de păstaie pe care le-ai tot împrăștiat pe lună.
- în trei săptămâni o să îmi zbor părul.
- cum adică?
- așa, pe gândurile vântului.
- dar pe lună nu există vânt.
- cum să nu? uite! fuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
- și mâine?
- mâine mai plantăm o speranță. și ne zburăm părul. și o luăm de la capăt. nu așa mi-ai zis tu să fac?
- da. așa să faci.
- miroase a urzici aici pe lună.
- este de la regrete. să scapi de ele și va începe să miroase a tarhon.
- și ce fac cu nerăbdarea?
- pe asta să o trimiți împreună cu părul, să aibă grijă vântul.
- și eu? eu cu ce rămân?
- cu tine!
- și atât? nimic altceva?
- atât. prea des ne pare că mai avem nevoie și de altceva, dar luna are grijă de noi chiar și așa, singuri cum suntem.
- dar noi nu suntem singuri. chiar dacă suntem singuri.
- cine ți-a spus asta?
- adoratrice.
- atunci nu are rost să mai vorbim. adoratrice știe mai bine.

quatsch

și uneori este cam aiurea să te mângâi pe cap când tu ești ocupat cu a salva lumea și uneori este cam aiurea să te înhaț de mijloc și uneori este cam aiurea să îți caut gura și uneori este cam aiurea să îți vreau carnea și uneori este cam aiurea să îmi fie dor de cărările inimii tale și uneori este cam aiurea să aiurea cine decide ce este aiurea și ce nu este aiurea eu o să te mângâi pe cap când o să am chef și o să salvăm lumea împreună și o să te înhaț de mijloc și o să îți caut gura și o să îți vreau carnea și o să merg pe cărările inimii tale și o să fim aiuriți amândoi dacă este nevoie dar pentru început lasă mă să trec dincolo de semnele tale de punctuație lasă mă

cu luna pe umeri

Cum se face că de fiecare dată când pașii noștri se intersectează, ne pică luna pe umeri? Ne trece numele pe o listuță cu aromă de ghimbir, ne suflă niște praf de lămâie pe frunți și pleacă grăbită să găsească alți umeri și alte frunți.

Plimbându-mă pe raza raportorului

Cum fac să nu-mi urăsc opușii, inverșii? Cum fac să nu mă afecteze cele 180 de grade? Le împart pe grupe de câte 5 grade? Dar este așa de greu! Eu trebuie să înțeleg toate gradele, nu numai pe acelea care sunt grupate câte 5! Ura este atât de apropiată de dragoste, iar dragostea nu moare .. niciodată. În concluzie, trebuie sa caut poarta spre dragoste, poarta prin care voi ajunge să îmi înțeleg opușii și inverșii, indiferent de câte grade măsoară raportorul între noi.

Și atunci apare altă problemă: eu nu am mereu la mine un raportor. Prin urmare, ar trebui să iubesc pe toți la fel, indiferent de câte grade are fiecare. Este oare posibil să iubești pe toți la fel? Este oare posibil să nu îți pese de câte grade are fiecare? Oare dragostea este compusă și din indiferență și din interes față de alții? Concomitent?

Și ordine și haos. Și demon și înger. Și alb și negru. Și lumină și întuneric. Și cruzime și blândețe. Și durere și plăcere. Și rece și fierbinte. Toate oscilează pe raza raportorului. Iar dacă nu poate una fără alta, atunci rămân ambele. Și toate cele care există între ele.

Ca argintul viu

Pășim desculț prin zăpadă și auzim viorile cum plâng. Ne rotim, ținându-ne de mâini, iar fulgii cad alene peste râsetele noastre. Ține-mă cât mai strâns și cât mai aproape de tine. Nu mă pierde. Auzi?

Impresii

Verdele este culoarea ei preferată. Și a lui. A ei, pentru că trăiește cu gândurile în păduri. A lui, pentru că trăiește cu gândurile în pipă. Și mâna ei alunecă pe pieptul lui. Căldurile lor devin una. Iar verdele devine transparent. Dar nu contează.

chiar dacă

Și ce ne facem dacă nu ve vom găsi niciodată? Timpul .. are mult prea multe găuri prin care se scurg momentele. Și nu le mai pot controla. Tu? Poți? Hai să le coasem. Avem nevoie de o ață trainică. Aceeași care te leagă pe tine de mine. De ce nu o văd? Tu o vezi? Cine o vede? L-aș invita în viața mea, să îmi arate drumul spre tine. Dar sunt cam deconectată de lume. De multe ori simt cum mă evapor. Și totuși, mă regăsesc mereu aici, așteptându-te, neschimbată. Noi ne vom găsi, chiar dacă va trebui să așteptăm încă o viață.

round and round and round my head

the 7th

Și dacă tu nu știi, eu cum să știu? Și dacă tu nu vrei, eu cum să vreau? Lupii știu și vor, dar nu noi. Noi suntem altfel.

How come?

I always seem to forget how easily hopes can melt. I always seem to forget how easily one can dwell, but not live. Survive, but not live. What is surviving after all? Is it an illusion? Is it some scarce memory of life? Are we responsible for letting it take hold of our lives?

There are these days when I forget about who I am or who I want to be. There are these nights when I feel more like myself than I ever feel throughout one day. And there are these moments - which I cannot timely map - when I switch from me to nothing and from nothing to me back. Is this even possible?

Are we even here? What is it that we are, do, hope for, wish, love? Are we wasting our time? Does it really matter - what we do and what we are? How can we find out? Do we matter?

It is these questions that make me forget the daily nonsense I step into. It is these questions that make me not settle for what's here, but strive for understanding the meaning of life. Still, the in-between time .. is sometimes unbearable.

215 petale

Închid ochii pentru câteva secunde, apoi îi deschid și îmi dau seama că lucrurile s-au schimbat. Colivia mea a luat calea altor vieți. Nisipul a zburat spre zări, semințele au încolțit care pe unde a apucat. Iar eu am rămas aici. În căutarea altor tot-uri și altor nimic-uri. Cu certitudinea că le voi găsi.

Deși am ochii larg deschiși, încă mai cânt balade. Am mereu impresia că în loc de inimă am o clanță de ușă, pe care dacă ar deschide-o cineva și ar trece dincolo de ea, nu s-ar mai întoarce înapoi. Puțini sunt oamenii care aleg să nu mai iasă din tine. Dar cu cât sunt mai puțini, cu atât sunt mai speciali. Ca frunzele care rămân legate de ram și după primele ninsori.

Între timp, continui să număr petalele.