și gândurile au praf. la fel cum are praful gânduri.

dacă am avea gânduri în loc de taste și taste în loc de gânduri, ar însemna oare că ne-am gândi tastele și ne-am tasta gândurile? sau că am sta cu degetele pe gânditură atunci când ne-ar veni o tastă-n minte? dar cum ar putea veni o tastă-n minte? ar fi o tastă standard, care să poată umbla prin capetele tuturor în același timp? sau ar exista taste care să fie unice? dar în cazul acesta ar însemna că gânditurile noastre ar trebui să aibă un număr nelimitat de gânduri. și atunci cum am putea să exprimăm tastele prin gânduri, dacă ar fi nelimitate și unele și altele? haoshaoshaos! asta s-ar întâmpla.

ca meduzele

- gândurile noastre nu întreabă. ci se preling pe unde apucă.

- aseară am trecut pe lângă o vitrină de anticariat. și pentru o secundă mi s-a părut că m-am văzut dincolo de sticlă, printre coperți.

- te-ai oprit din mers?

- bineînțeles. și am șters și sticla, să mă văd mai bine.

- și erai acolo?

- nu. cel puțin așa am crezut în secunda aceea. acum încep să cred că eram, de fapt. doar că mi-a fost frică să mă arăt mie.

- așa sunt gândurile grele.

- de unde am putut să știu că m-aș fi prelins până acolo?

- nu știu. dar probabil că ar fi trebuit să îți ștergi ochii în loc să ștergi sticla vitrinei.

- crezi? dar cum se șterg ochii?

- cu infuzie de amintiri.

- și așa o să îmi văd prelungirile mai bine?

- cu siguranță.

gânduri crude. ochii verzi.