a mia parte

dacă ai vrea, ai vedea ce nu văd alții. ai vedea doar galbenul, nu și negrul. ai vedea doar fierbintele, nu și recele. și ai închide ochii la ceilalți. la cei care și i-au uitat pe ai lor undeva la fundul pământului.

dacă ai crede, ai ajunge unde nu au ajuns alții. acolo unde te-ai lăsat în viața trecută. te-ai lua de mână și ai continua să mergi unde ai avut de gând să mergi prima oară. pe soare sau pe lună poate.

dar nu ai sta pe loc. și nu te-ai uita în urmă. dacă ai vrea. și dacă ai crede. măcar într-a mia parte din tine.

сон не обо мне

tempera într-o ceașcă

nu știu și nici nu am văzut nimic mai frumos sau mai natural decât mâna ei în mâna ta. sau mâna ta pe capul ei. este ca atunci când culorile fuzionează pe un orizont văratic de amurg. le-ai privi fără întrerupere, până s-ar transforma în noapte și apoi în zi la loc.

iar cu fiecare soare și cu fiecare lună, culorile parcă prind viață. de două ori mai multă. de două ori mai vie. decât atunci când sunt singure. nu-i așa?

ție îți plac mai mult răsăriturile de soare sau cele de lună? ori poate apusurile?

mie îmi plac toate. atâta timp cât există culori care să fuzioneze sub ele.

6 motive pentru care merită să

te uiți în oglindă și să vezi un alt om în fiecare zi. sau noapte.

nu, nu le scriu aici. să te gândești tu la ele. eu pot gândi pentru doi, dar nu vreau.

acum, cel puțin.

afară să nu ieși la noapte.

ar putea să te fure luna.

- și dacă odată ajunși pe lună tot nu ne-om găsi?

- o să purtăm niște oglinzi cu noi. din acelea mici de buzunar.

- și vom începe să ne jucăm cu umbrele oglinzilor.

- cu luminile, vrei să zici.

- vreau.

- dar hainele mele nu au buzunare.

-atunci ai de lucru.

- am.

- să dormi. 8 ore în fiecare noapte.

- de ce?

- pe lună nu se doarme. să ne pregătim din timp.

- timp.

- auzi, cum se iartă?

- despre asta altădată. acum să închidem ochii.

- ochii.

plimbând tălpile pe verticală

îmi dau seama tot mai mult că va trebui să-mi cos niște tălpi nu numai din pământ, ci și din lună, și din nori. câte puțin din fiecare. iar dacă atunci când te-aș dori, m-ai putea .. ori atunci când te-aș putea, m-ai dori .. drumul dintre cer și pământ nu mi-ar părea la fel de lung. și atunci mi-aș căptuși tălpile cu niște coji uscate de mandarine, să știu că miros a tine. și că ești cu mine chiar și atunci când nu ești.

.

nu-i așa?

.

dar problema este că de multe ori, tu nu mă poți. sau nu mă dorești. într-un fel, te înțeleg. copacii fără frunze se găsesc mai greu pe ei înșiși. iar eu, fiind așa de ocupată cu a-mi schimba tălpile zi de zi, nu pot să fiu responsabilă și de frunzele tale. va trebui să ți le tai singur. din mătase sau tafta.

..

cum vrei. cum poți. cum știi.

centila 99

"răbdări prăjite", obișnuia să mai spună mama când eram mică. atunci nu înțelegeam de ce ai vrea să prăjești o răbdare. mi se părea absurd. răbdarea este, de cele mai multe ori, dificilă și crudă. iar prăjită, oricum, ai digera-o de două ori mai greu .. și ar trebui să îți bați capul cu ce fel de tigaie folosești și cât ulei pui .. dar oamenilor le place să complice lucrurile. și atunci, răbdările prăjite din cauza asta au fost inventate.

pe măsură ce au trecut sorii și lunile de-a curmezișul cerului, mi-am dat seama că nu contează cum sunt răbdările. prăjite ori ba, eu tot le displac. și mi-ar plăcea să scap de ele. cu prima ocazie. dar nu se prea poate. mai deloc, de fapt. și atunci este de datoria mea să le tratez cum știu eu mai bine. optez, așadar, pentru varianta crudă a răbdărilor. să nu fie tratate termic, altfel pierd din enzime și din intensitatea culorii.

dar într-o zi răbdările se vor usca. așa cum face orice este crud. și aștept. împreună cu ele. nu știm când. dar știm că ne vom lua rămas bun. și atunci voi putea să fiu nerăbdătoare cum și cât voi dori eu.