optica

ochii mei au uitat să vadă. se uită la tine, dar nu te văd.
ochii tăi au uitat să se uite. mă văd, dar nu se uită la mine.
și ce ne facem atunci? ar trebui să îmi dai mie ochii tăi și eu ție pe ai mei? sau nu?

ar trebui să vorbim cu pașii. pașii ne vor face ochii să se întâlnească, nu-i așa? ce nu văd eu, vei vedea tu. la ce nu te uiți tu, mă voi uita eu. vrei? dar pașii mei sunt puși pe fugă. iar ai tăi așteaptă timpul să-i împingă înainte. probabil că eu nu te văd tocmai pentru că alerg. și probabil că tu nu te uiți la mine tocmai pentru că ai stat pe loc prea mult.

dar ce importanță mai are ce fel de pași am eu sau ce fel de ochi ai tu, atâta timp cât inimile noastre gândesc în aceleași culori?

fericire în 5 pași

. cum ar fi să ne bem mințile? le-am digera timp de 2 ore, după care le-am băga înapoi în cap. și când ne-am da seama iar că nu ascultă de inimă, le-am bea din nou și tot așa.

.. dar dacă ne-am bea inimile? ar asculta de minți? sau nu? și în general, decât să ne bem pe noi, nu mai bine ne-am bea între noi? tu mințile mele, eu pe ale tale. tu inima mea, eu pe a ta.

... oare ar fi prea mult? să ne bem? sau prea puțin? cum am ști cât exact să bem unul din celălalt? atât cât să nu ne secăm, dar nici să nu ne inundăm prea tare. am ști oare?

.... și dacă am ști, ne-am ține de ceea ce știm? sau am greși din nou? chiar dacă am avea inimile și mințile sincronizate și chiar dacă am bea unul din altul exact cât am avea nevoie, nu suntem nici tu, nici eu vreun dumnezeu care să le știe pe toate. s-ar putea foarte ușor să greșim .. chiar fără a ne da seama.

..... și atunci? renunțăm fără a ști la ce renunțăm? sau continuăm fără a ști ce continuăm?

dar fericirea nu se atinge urmând niște pași.

pseudoesteri

erai grăbit azi, când am dat întâmplător peste tine, spre coada amiezii, la metrou. aveai o plasă plină cu lămâi. aveau și frunze unele dintre ele. și ajungea mirosul lor până la mine, de acolo, din spatele genunchilor, unde le țineai tu, stingherit.

eu nu te-am întrebat ce faci. tu nu m-ai întrebat pe mine. doar bună și doar pa. două tentative seci de zâmbete iernatice. și două perechi de tălpi puse pe fugă, în sensuri diferite.

și când te gândești că au existat zile în care făceam împreună citronadă, după care tot împreună uscam pe calorifere cojile portocalelor și le puneam pe sub plapumă ziua, ca să miroase frumos noaptea ...

ți-aș spune: "ai devenit un kitsch". dar tu nu ai răspunde nimic. pentru că kitschurile nu vorbesc. doar imită.