sâmbătă, 9 iunie 2012
optica
ochii mei au uitat să vadă. se uită la tine, dar nu te văd.
ochii tăi au uitat să se uite. mă văd, dar nu se uită la mine.
și ce ne facem atunci? ar trebui să îmi dai mie ochii tăi și eu ție pe ai mei? sau nu?
ar trebui să vorbim cu pașii. pașii ne vor face ochii să se întâlnească, nu-i așa? ce nu văd eu, vei vedea tu. la ce nu te uiți tu, mă voi uita eu. vrei? dar pașii mei sunt puși pe fugă. iar ai tăi așteaptă timpul să-i împingă înainte. probabil că eu nu te văd tocmai pentru că alerg. și probabil că tu nu te uiți la mine tocmai pentru că ai stat pe loc prea mult.
dar ce importanță mai are ce fel de pași am eu sau ce fel de ochi ai tu, atâta timp cât inimile noastre gândesc în aceleași culori?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ecler cu cremă la temperatura camerei
îmi este dor să plâng. de fapt, nu știu dacă îmi este dor să plâng, cât îmi este dor să simt. ceva. îmi este dor să simt ceva atât de intens...
-
încerc, de la o vreme, să-mi îngrădesc inima. cu sârmă ghimpată și cu celofan, cu mușchi de pădure, cu cabluri electrice, cu cârpe și sfori,...
-
pe aproape se aude un copil. un râs din surdină, fericit și lipsit de griji. miroase a toamnă afară, simt cum se ridică în aer aburul frunze...
-
all you will ever owe is to yourself. not to them. all you will ever need is to love yourself, before them.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu