Se afișează postările cu eticheta fierbinte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fierbinte. Afișați toate postările

joi, 9 februarie 2012

a mia parte


dacă ai vrea, ai vedea ce nu văd alții. ai vedea doar galbenul, nu și negrul. ai vedea doar fierbintele, nu și recele. și ai închide ochii la ceilalți. la cei care și i-au uitat pe ai lor undeva la fundul pământului.

dacă ai crede, ai ajunge unde nu au ajuns alții. acolo unde te-ai lăsat în viața trecută. te-ai lua de mână și ai continua să mergi unde ai avut de gând să mergi prima oară. pe soare sau pe lună poate.

dar nu ai sta pe loc. și nu te-ai uita în urmă. dacă ai vrea. și dacă ai crede. măcar într-a mia parte din tine.

duminică, 5 februarie 2012

cu literele arse


rece pe dinafară și caldă pe dinăuntru. fierbinte, de fapt. dureros de. într-atât, încât dacă m-ai scăpa din buzunarul tău pe vreun drum îngust de iarnă, aș topi probabil recele din jurul meu. și s-ar face primăvară. dacă m-ai scăpa. însă locul meu nu este în buzunarul tău. pentru că dacă era, aș fi fost fierbinte și pe dinafară, nu numai pe dinăuntru. dar nu sunt. în plus, buzunarele au fost făcute ca să ții mărunțiș în ele. iar eu vreau să fiu ținută în cuvinte. crude și neîndulcite, dar sincere ca ochii de cinci dimineața. și ca buzele de miez de noapte.

undeva între buzunarul tău și cuvintele tale s-a întâmplat o întâmplare. fără început și fără sfârșit. dar cu atâta conținut .. atâta .. că mi-ar plăcea să nu se fi umplut timpul așa de mult cu atâta gol. într-un fel oarecare, este mai bine așa. eu voi continua să caut cuvintele potrivite în altă parte. iar tu .. probabil că vei aduna în continuare mărunțiș.

ecler cu cremă la temperatura camerei

îmi este dor să plâng. de fapt, nu știu dacă îmi este dor să plâng, cât îmi este dor să simt. ceva. îmi este dor să simt ceva atât de intens...