ți-ai pierdut mințile și tu de la atâta alergat. te aud în vuietul asurzit al trenurilor de la metrou și în foșnetul obosit al frunzelor de pe strada mea. iar dacă eu sunt campioană la maratoane, tu ești la triatloane. suntem campioni de cursă lungă și prin urmare, foarte singuratici. nici competiție, nici public. doar foarte multă încăpățânare și niște scenariști foarte bine intenționați. bine pentru ei și rău pentru noi. parcă am juca în cele mai triste comedii scrise vreodată. cu noi în roluri principale. de clovni.
imaginează-ți un campion care își depășește de fiecare dată propriile recorduri, dar și pe cele ale adversarilor săi, inexistenți. imaginează-ți-l cum de fiecare dată râde fericit, poate chiar plânge de bucurie când urcă pe podium, învingător, spre tribune. iar tribunele sunt goale, publicul a plecat înainte să termine el cursa.
acum imaginează-ți aceeași poveste, dar cu o femeie de data asta. cursă feminină! recorduri peste recorduri! orgolii la pătrat! dublu efort, dublă încăpățânare, dar și dublă tristețe. iar publicul nici măcar nu a existat vreodată.
este curios cum în ambele cazuri nu avem adversari și cum ambii campioni se întrec cu ei înșiși. el cu el și ea cu ea. a dracului competiție. cea mai grea și cea mai agresivă.
poate că ar trebui să aruncăm naibii toate medaliile și toate podiumurile.
ce să facem cu atâtea oricum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu