pe aproape se aude un copil. un râs din surdină, fericit și lipsit de griji. miroase a toamnă afară, simt cum se ridică în aer aburul frunzelor de nuc — umed și iodat. au coborât din copaci pentru a proteja pământul încă un pic. frunzele acestea ar putea face meditație cel puțin 4-5 ani ca să învețe să accepte că pământul va rămâne rece și singur în cele din urmă și tot nu ar reuși să stăpânească acceptarea. dar unde ai văzut tu frunze care meditează?
și cad alene, mor treptat, putrezesc, din ce în ce mai amărui de pe o zi pe alta, fără a accepta singurătatea pământului niciodată. dar nu-i nimic, la primăvară generația următoare o ia de la capăt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
- ce este în capul oamenilor care dorm ziua, dar stau treji noaptea? - probabil mai mult, totuși, decât în capul celor care nu dorm deloc....
-
Atunci când ai ceva la care ții foarte mult, dar nu vrei să împarți cu nimeni altcineva, nici măcar pentru o secundă, înseamnă că nu ai acel...
-
have you ever thought about what the sun thinks when it sets? i cannot get my mind around this. does it cry? does it laugh? does it say an...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu