tempera într-o ceașcă

nu știu și nici nu am văzut nimic mai frumos sau mai natural decât mâna ei în mâna ta. sau mâna ta pe capul ei. este ca atunci când culorile fuzionează pe un orizont văratic de amurg. le-ai privi fără întrerupere, până s-ar transforma în noapte și apoi în zi la loc.

iar cu fiecare soare și cu fiecare lună, culorile parcă prind viață. de două ori mai multă. de două ori mai vie. decât atunci când sunt singure. nu-i așa?

ție îți plac mai mult răsăriturile de soare sau cele de lună? ori poate apusurile?

mie îmi plac toate. atâta timp cât există culori care să fuzioneze sub ele.