din mansardă lumea pare mai fluidă

- eh. ți-am zis că nu se face înconjurul lunii într-un an. nu m-ai crezut.
- da. nu te-am crezut.
- acum tot ce trebuie să faci este să îți continui drumul.
- cum?
- să te conduci după ațele de păstaie pe care le-ai tot împrăștiat pe lună.
- în trei săptămâni o să îmi zbor părul.
- cum adică?
- așa, pe gândurile vântului.
- dar pe lună nu există vânt.
- cum să nu? uite! fuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
- și mâine?
- mâine mai plantăm o speranță. și ne zburăm părul. și o luăm de la capăt. nu așa mi-ai zis tu să fac?
- da. așa să faci.
- miroase a urzici aici pe lună.
- este de la regrete. să scapi de ele și va începe să miroase a tarhon.
- și ce fac cu nerăbdarea?
- pe asta să o trimiți împreună cu părul, să aibă grijă vântul.
- și eu? eu cu ce rămân?
- cu tine!
- și atât? nimic altceva?
- atât. prea des ne pare că mai avem nevoie și de altceva, dar luna are grijă de noi chiar și așa, singuri cum suntem.
- dar noi nu suntem singuri. chiar dacă suntem singuri.
- cine ți-a spus asta?
- adoratrice.
- atunci nu are rost să mai vorbim. adoratrice știe mai bine.