planuri dulci

- tu m-ai arunca pe geam afară, dacă te-ai plictisi de mine, într-o zi? sau m-ai păstra, totuși, în unul din borcanele tale verzi de sticlă, pentru zilele în care-ți plouă peste amintiri?

- te-aș păstra, desigur. dar problema mea este că nu am borcane în care ai încăpea.

- și atunci?

- și atunci te-aș arunca pe geam, în cele din urmă.

- nu ar fi nevoie.

- cum nu?

- păi ai putea să mă tai în mai multe bucăți. și așa aș intra în orice fel de borcane.

- dar eu nu am cuțite.

- atunci ar trebui să muști din mine. sau să spargi un borcan și să mă tai cu cioburile din el.

- da, ai dreptate. dar parcă tot mi-ar plăcea să te țin într-un singur borcan.

- de ce?

- așa, tăiată în bucăți, mi-ar fi greu să te adun și să îți vorbesc. pentru că în zilele cu ploaie peste amintiri, mie îmi place să vorbesc.

- dar ai putea face un borcan numai cu gură și urechi.

- ah! tu nu înțelegi?

- ce să înțeleg?

- va trebui să te țin și de mână și să te privesc și în ochi. vorbitul se face cu toată ființa.

- poate din cauza asta nu ne-am înțeles până acum din vorbit.

- ar trebui să încercăm să ne înțelegem și din altceva.

- cum ar fi tăcerea.

- tăcerea se face cu atingeri. deci tot ar trebui să rămâi netăiată.

- în cazul acesta nu ne rămâne de făcut decât un singur lucru.

- care?

- să topim toate borcanele pe care le ai în casă și să facem din ele unul mare de tot.

- în care să încăpem amândoi.

- în zilele cu ploaie peste amintiri.

- da. iar fiecare picătură de ploaie să o îndulcim cu tăcerea noastră.

- și așa să ne siropăm precum dulcețurile.

- din coji de pepene.

- și de lămâie.