215 petale

Închid ochii pentru câteva secunde, apoi îi deschid și îmi dau seama că lucrurile s-au schimbat. Colivia mea a luat calea altor vieți. Nisipul a zburat spre zări, semințele au încolțit care pe unde a apucat. Iar eu am rămas aici. În căutarea altor tot-uri și altor nimic-uri. Cu certitudinea că le voi găsi.

Deși am ochii larg deschiși, încă mai cânt balade. Am mereu impresia că în loc de inimă am o clanță de ușă, pe care dacă ar deschide-o cineva și ar trece dincolo de ea, nu s-ar mai întoarce înapoi. Puțini sunt oamenii care aleg să nu mai iasă din tine. Dar cu cât sunt mai puțini, cu atât sunt mai speciali. Ca frunzele care rămân legate de ram și după primele ninsori.

Între timp, continui să număr petalele.