culori

caută 'detalii'. niciun rezultat relevant pentru 'detalii'.

dacă ar trebui să fiu internată vreodată pentru vreun motiv, cred că aș fi elegant trimisă la spitalul pentru cei fără pământ sub picioare. îți dai seama cum ar fi drumul până acolo? dintr-un loc în care sub mine ar fi gol până în altul în care aș simți pământul și cu mintea. cum și unde s-ar produce tranziția? aș călca la început numai pe petici de pământ sau ar apare tot dintr-odată?

da. pământ sub picioare. asta vreau. cobor încet de pe lună. totuși, îmi place mai mult pe pământ.

și totuși, cum ar arăta o lume fără pământ? am levita prin case și pe străzi, fără a ne gândi că nici măcar nu ar trebui să existe vreo suprafață sub noi? ar fi exact pe dos decât este acum. când am vrea să ne relaxăm mintea, am privi în jos. dar ar fi întuneric. și totuși gol. ar exista și sub noi un fel de stele? niște cărbuni strălucitori, ceva? în cazul acesta, ar deveni cerul acoperit? sau am avea două ceruri? unul dedesubt și altul deasupra? ne-ar fi greu să rămânem între pereții clădirilor? nu ne-ar lua curentul dintre ceruri? și dacă ne-ar lua, în ce direcție ne-ar purta? în sus sau în jos? complicat cu două ceruri. nici nu știu dacă mai vreau o astfel de lume.

abia aștept să ajung la spitalul pentru cei fără pământ sub picioare. și să dau de alții ca mine. mă întreb ce tratament ni se va aplica. oare ne vor învăța să mergem din nou? genuflexiuni, pași lenți, pași alerți, alergări, încălziri, răciri. oare aș avea febră musculară? oare ar mai conta dacă da? atâta timp cât ai pe ce merge, alerga și sta, restul detaliilor își pierd conturul.

ospăț?

- mănâncă-mă.

- ai chef de prostii?

- vorbesc serios. mănâncă-mă. azi ofer felii din mine. profită.

- cu ce încep?

- cu mâna stângă.

- stop. nu pe asta ai tăiat-o tu cu ceva timp în urmă și ai pus-o în buzunarul meu cel drept?

- ba da. uitasem. atunci mâna dreaptă.

- vrei să o mușc încet sau mai bine o înfulec dintr-o înghițitură?

- nu știu. cum crezi tu mai bine.

- cred că .. stai. nu pot să te mănânc.

- de ce nu?

- pentru că azi am ieșit din casă fără măsele.

- și? dinții din față nu merg?

- ba da, dar atunci aș avea dureri de burtă, pentru că ar fi bucățile prea mari.

- ai dreptate.

- .

- doar nu aștepți să mestec eu pentru tine.

- cam da ..

- ai tupeu.

- am.

- dar nu ai măsele.

- ba am și măsele. dar ți-am zis că le-am lăsat azi acasă.

- păi eu zic să le recuperezi cât mai curând. pentru că fără măsele nu continuăm.

- dar eu stau la două stații de ..

- puteai să fi stat și la una. declar festinul anulat.

- haide, totuși, să restabilim o altă zi.

- știi ceva? pe mine nu mă amână nimeni. și nici de mâncat nu mă mănâncă mulți. ți-ai cam pierdut locul în sala de mese, dragule.

- dar măselele mele ..

- da, le-ai uitat acasă. ai grijă să nu îți uiți și limba data viitoare.

minutarul a zis, secundarul a făcut

- de ce sar oamenii când sunt fericiți?

- ca să ajungă mai ușor pe soare.

- de ce ar vrea cineva să ajungă pe soare?

- pentru că pe soare fericirea nu are limite.

- și pe lună are?

- da.

- crezi?

- bănuiesc.

- dar cum rămâne cu temperatura?

- în ce sens?

- oamenii care ajung pe soare nu ard oare de la atâta căldură?

- ba da.

- și atunci de ce se sacrifică?

- pentru că sunt însetați după fericire.

- chiar dacă durează doar câteva secunde?

- da.

- eu prefer luna. chiar dacă este mai răcoare.

- dar pe lună este haos. fericirea stă pitită printre alte sentimente. și este mai greu de găsit.

- în schimb, poți să o cauți în voie.

- cu toate astea, nu îți garantează nimeni că o vei găsi. mai sigur ar fi să migrăm pe soare.

- da, nu îți garantează nimeni. dar când dai de ea, ai tot timpul din lume să te bucuri de ce ai găsit. poți rămâne pe lună la nesfârșit.

- nu știu. pare prea riscant.

- mai riscant mi se pare să profiți de o fericire scurtă decât de una care ar dura câteva vieți.

- hai că nu mai înțeleg ce spui. am plecat.

- unde?

- cum unde? pe soare.

- eu pe lună.

și sarea este un cristal

frunzele verzi se usucă. cele uscate putrezesc. cele putrezite intră în pământ. iar cele intrate în pământ apar pe lăstari noi primăvara. dar ce te faci cu acele frunze care îți acoperă gândurile?

și gândurile astea .. ce le veni lor de au nevoie așa, din senin, de frunze pe capul lor? nu știu ele, gândurile, că frunzele vin și se duc? nu știu ele că după decembrie, vor trebui să se despartă de frunze?

ușor desincronizate eu și gândurile. dar doar ușor. cum sunt fulgii de nea în octombrie. sau atingerile neinvitate.

de tine

ești un pieton fidel al minții mele. de câteva zile. dacă o continuăm așa, o să mă trezesc într-o dimineață cu mintea scursă. dar ce îți pasă ție? atâta timp cât dai de gândurile mele, mergi pe ele ca pe un trotuar. și mă întreb uneori de ce ești așa de încăpățânat. pentru că eu, mai mult decât mintea, nu am ce să îți dau. nu până o să știu că vrei și poți primi mai mult.

"dar ce știi tu", te gândești. păi, știu câte ceva. oamenii cărora li se tropăie pe gânduri știu. diverse lucruri. mai multe despre unii și mai puține despre alții. mereu, însă, mai nimic despre ei înșiși.

dacă pot să îți fiu cu ceva de folos, anunță-mă. dar tu ești prea independent ca să ceri ajutor. și mai ales de la mine. nu te pot învinui. aici ne uităm ambii în aceeași oglindă. aș sparge oglinda. dacă tot ne uităm ambii în ea. tu mă vezi pe mine. eu pe tine. oglinda asta nu își are locul între noi. noi nu suntem circari. sau suntem?

gata, fug de aici, că mi se scurge mintea și nu mai pot gândi. și totuși, cumva, atmosfera este de circ.

jocuri

zac pe întuneric. și realizez că mi-am pierdut ochii de câteva minute. pe sfoara care stă agățată de tavan. la fiecare nouă centimetri de sfoară dau de câte o floare. galbenă, portocalie sau roșie. și se ascund. ochii. când pe după o petală, când pe după o frunză. și mă întreb. de ce s-ar ascunde ochii de mine?

odată ajunși în tavan, oricum ar trebui să se întoarcă înapoi. ce să găsească la etajul opt? tu stai tot la șapte. chiar dacă ne despart patru minute de vuvuvu și hâșhâșhâș. dar ochii nu au cum să înțeleagă așa ceva. ochii sunt făcuți ca să vadă și atât.

data viitoare când se decid ochii mei să se piardă, o să leg cu o sfoară geamul tău de geamul meu. iar la fiecare minut distanță o să pun câte un disc de gramofon. pe primul disc o să torn o baladă franceză. pe al doilea o să-mi desenez dorințele. iar pe al treilea voi agăța niște iarbă de munte, să fluture după voia vântului.

și dacă odată ajunși la geamul tău, nu vei fi acolo, îmi va fi greu să le explic ochilor mei că nu văd mereu ceea ce vor. și atunci îi voi întoarce încet la locul lor, lângă mintea mea. încearcă totuși să îi aștepți la geam. mintea mea a cam obosit să dea ochilor atâtea explicații.

dar tu ar trebui să știi lucrurile astea. nu-i așa?

11:26

- mă doare.

- cum așa? crezusem că ai schimbat-o.

- da, dar încă doare.

- ca o măsea?

- mai tare.

[zig și zag]

- îmi vine să țip.

- de durere?

- de nerăbdare.

- atunci de ce nu țipi?

- pentru că nu ar schimba nimic.

- te înșeli. uneori un țipăt poate deschide uși pe care nu le-ar deschide nici măcar un sărut.

- crezi?

- știu.

- aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!! aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!

- s-a deschis?

- da. deși nu era închisă - doar întredeschisă.

[zag și zig]

- te sun eu mâine sau poimâine. să mă fac până atunci din legumă om.

- dar mie îmi plac legumele. dacă ai rămâne legumă, ne-am înțelege bine noi.

- ?

- păstăile se servesc cu legume, de regulă. și cum eu sunt o păstaie, ne-am înțelege bine noi.

scufița roșie

și dacă o să-ți ascult durerile, o să te văd mai bine? și dacă o să-ți privesc trecutul, o să te aud mai bine? nu ar trebui să îmi spui tu ce să ascult și la ce să mă uit? nu ar trebui să îmi arăți tu ce să fac pas cu pas? pentru că eu mă cam satur să ghicesc.

uneori mi-ar plăcea să nu mai trebuiască să îți spun să mă iei de mână. mi-aș tăia-o pe cea stângă și aș pune-o în buzunarul tău cel drept. să fie cu tine mereu. să mă ții de mână chiar și atunci când crezi că ești prea ocupat și mă amâni. te-ar deranja sângele? sau te-ai obișnui cu el? probabil că după o vreme ar dispărea. și s-ar cicatriza și rana. dar ar trebui să mă ții de mână. altfel, ar începe să putrezească. nu-i așa?

tu ți-ai tăia mâna pentru mine? "dar tu nu ai buzunare", ai spune. pentru tine, ce-i drept, mi-aș coase unul. deasupra buricului. dar să fie pe sub haine. nu vreau să vadă lumea că port o mână tăiată cu mine. atâta timp cât îmi oferi doar o mână, nu există nimic de arătat. iar atâta timp cât nu mi-o oferi nici pe asta, nu există nimic de vorbit. nu-i așa?

ciocolată de fulgi

cum ai făcut asta?

mă visează.

mă ia de mână.

mă mângâie.

mă privește.

în șoaptă.

mă ridică.

mă merge.

mă culege.

în zori de zi.

mă adulmecă.

mă mușcă.

în taină.

mă respiră.

în doi.

caut un perforator de cuvinte

- tu cum de ai răbdare să scrii așa frumos?

- nu știu.

- nici eu.

...

- ce se întâmplă după ce vine decembrie?

- nu știu.

...

- ar trebui să nu ne mai punem întrebări.

- da. și să ștergem cuvintele nu și știu din dicționare.

- mă ocup eu de asta?

- da. mâine la prima oră.

- sun la direcția de cuvinte. și dacă nu sunt de acord?

- să le spui că oamenii nu ar trebui să se joace cu sufletele, ci doar cu cuvintele.

- și or să mă înțeleagă?

- probabil că nu. dar încearcă.

- dar tu? tu o să mă înțelegi? dacă vor dispărea cuvintele?

- nu știu.

- ce ironic. azi încă mai poți să le pronunți.

- da. dar mâine este o altă poveste.

- nu știu.

- nici eu.

ce libertate pe capul nostru!

și dintr-o cupă plinăochi de răspunsuri atent mângâiate și cumințite, ajung iar un vârtej de întrebări. indecente și neastâmpărate. cu fiecare privire. a ta. o pereche de buze care par că vor, deși par că au. tot și pe toate. și totuși, curioase. și totuși, aici și acum.

vorbe. vorbevorbevorbevorbe.

- ce sunt alea?

- hmniște bezele gigantice.

ZÂMBET ~e n. Râs fără sunet, exprimat numai prin destinderea buzelor; surâs. /a zâmbi + suf. ~et

- mâna ta nu vrea la fel de mult cum vor buzele. sau vrea? și dacă vrea, vrea și pentru cealaltă mână? sau doar pentru ea?

- cred că este o combinație între drept și stâng.

- și totuși, una ar trebui să fie mai mult.

- drept.

- de cât timp?

- de 8 ani. deși am cam început să uit detalii.

- cum așa?

- de 4 ani a intervenit și stângul.

- aha.

- da.

ABȚÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s'abstenir, după ține].

- în ce direcție o iei acum?

- stânga.

- eu dreapta.

definiție

mulțumesc pentru focul de pai

dacă am avea cu toții capurile conice, am avea oare și ochii în formă de V - ca să putem vedea mai bine printre țuguie? sau ar trebui să ne chinuim cu chestiile acestea rotunde - ce stau ușor pitite pe sub sprâncene - ca să vedem? dacă am avea ochii în formă de V, am avea oare și sprâncene? și dacă am avea sprâncene, ar fi și ele în formă de V? sau ar lipsi? am mai avea nevoie și de ele oare?

nu prea cred .. într-o lume perfectă ca asta, într-o lume plină de piscuri umanoide, ochii ar avea prea puțină importanță. uite, inimile, ar conta cu adevărat. nu cred că ar avea și ele forma unor V-uri. mai degrabă niște A-uri. și să fie într-atât de mari, încât să pornească din tălpi și să ajungă până pe sub craniu. să fim toți o inimă. prea mult avem unii dintre noi nevoie de ele. așa am rezolva toate problemele lumii. nu ar mai exista oameni răi sau indiferenți. la atâta inimă într-un singur om, ar fi imposibil să se mai întâmple urâțenii pe pământ. iar la doi oameni, frumusețea nu ar cunoaște hotare. povestea ar deveni tot mai colorată de la trei oameni în sus. și tot așa.

doamne, cum de nu m-am gândit la asta până acum?! și totuși .. cum îi facem pe oameni să facă rost de capete țuguiate? poate le băgăm niște povești pe sub frunți. dar să fie în partea de sus a capetelor, să tindă spre forma unui con. să vrea și poveștile o lume conică. altfel .. degeaba le băgăm. degeaba sperăm să avem inimi în formă de A sau ochi în formă de V. trebuie să continuăm să încercăm, nu-i așa?

gata. m-am decis. ies din casă și controlez toate librăriile din oraș. vreau să găsesc toate poveștile conice. le depozitez la mine în dulap. și din când în când, din gând în gând, mai dau câte una oamenilor care au probleme cu inima.