Cât de uşor este să schimbi urma lăsată de picior în nisipul umed? Şi cât de greu este să-i păstrezi forma dacă vine un val mai mare? Contează toate astea? Nu ar trebui să conteze nimic altceva decât picioarele tale şi pământul de sub ele. Dar cu toate astea, oamenii caută să lase urme pe unde trec. Oamenii vor să existe prin orice, dar, mai grav, oricând. Oamenii vor să fie prezenţi în mai multe spaţii şi vieţi concomitent.
Nisipul pe care eu aleg să merg este altfel. Are alge si scoici care sculptează poveşti cu fiecare adiere de vânt. Dar nu vreau să las urme în nisip. Vreau să lase el urme pe tălpile şi pe ochii mei. Şi dacă se poate, cu algele şi cu scoicile o să îmi acopăr colivia. Iar nisipul o să-l las să zboare printre nuielele coliviei, ca să îmi aducă aminte de poveştile mele şi ale altora.
Şi dacă îmi este frică acum, nu îmi pasă. Fricile trec. Dorinţele rămân. Eu vreau să ajung acolo sus, pe valul de mare, unde nu-mi va rămâne nimic altceva decât lumina în cap şi păpădiile în suflet. Departe de oamenii care vor să lase urme pe lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu