miercuri, 30 iunie 2010
Rădăcini
Ador nopţile vaporoase. Acelea care sunt pline cu pâlcuri de vis. Şi păstăi verzi-verzi, care abia aşteaptă să intre în colivia mea, să mă hrănească şi să mă ţină de aţe în momentele cele mai picante sau răcoritoare ale mele. Parcă nici nu mai vreau să adorm. Vreau să stau de veghe, să îmi admir colivia, păstăile şi păpădiile pe care le-am adunat în ea de-a lungul timpului; dar, mai ales, razele de soare strălucitor care se văd în zare, printre nuielele coliviei. Şi oftez. Şi zâmbesc, pentru că asta fac păstăile atunci când îşi aud seminţele pulsând în interior. Şi sper că ziua de mâine va fi şi mai vaporoasă decât noaptea asta. Care să îmi hrănească visele şi speranţele. Puţin câte puţin. Până nu ajung pe acel val al mării, unde nu va mai rămâne nimic de făcut. Decât să exist simplu. Între cer şi pământ. Pentru că aşa fac fiicele adevărate - se întorc mereu la rădăcini.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ecler cu cremă la temperatura camerei
îmi este dor să plâng. de fapt, nu știu dacă îmi este dor să plâng, cât îmi este dor să simt. ceva. îmi este dor să simt ceva atât de intens...
-
Deschide-mi uşa. Nici măcar nu este nevoie să baţi la ea. Scoate cheia din păr şi bag-o în broască. După care trage de clanţă. Dacă va scârţ...
-
she's riding the tram to work every morning, always standing by the rear window, always listening to indie rock tracks. with her sunglas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu