... dar nu cei de toamnă, ci, mai degrabă, cei de primăvară - bobocii de floare.
Aşa vreau să răsar şi eu în fiecare primăvară, poate chiar în fiecare dimineaţă - alene şi suav. Fără grabă, fără restricţii. Să aştept mângâierile soarelui pe tâmple, că să îmi usuce roua.
Bobocii de floare sunt mai liniştiţi şi mai fericiţi. Ar trebui cu toţii să pretindem că suntem nişte boboci de floare, măcar o dată la cinci dimineţi. Pe semi-întuneric, pe răcoare, când razele încă se mai decid dacă merită să coboare în vieţile noastre sau nu.
Acolo, în taină, să existăm ca pe sub rouă şi să ne gândim la ziua ce vine. Noi, bobocii de floare, o altă faţadă a existenţei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu