Asta m-a întrebat azi un fir de păpădie. Nu ştiu.
Cum ar trebui să arate? Şi dacă nu ar trebui să arate în nici un fel? Am nevoie să ştiu cum arată viaţa mea?
Eu viaţa o percep ca pe un boţ de plastelină. Azi îl modelez aşa cum simt. Nu contează că vine ziua de mâine cu potenţiale probleme care ar putea schimba faţada boţului meu de plastelină. Îl remodelez, dacă este cazul. Azi vreau să dau formă de una singură boţului meu. Dacă este o greşeală, voi învăţa din ea. La urma urmei, nu există nici un controlor de boţuri de plastelină. Doar eu şi boţul meu.
Şi ziua de mâine.
Şi firele de păpădie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Deschide-mi uşa. Nici măcar nu este nevoie să baţi la ea. Scoate cheia din păr şi bag-o în broască. După care trage de clanţă. Dacă va scârţ...
-
she's riding the tram to work every morning, always standing by the rear window, always listening to indie rock tracks. with her sunglas...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu