sâmbătă, 20 martie 2010
Confesiunile unei păsări
Este atât de greu să te simţi prinsă într-o colivie şi să nu poţi deschide uşiţa pentru a zbura cât mai departe, pentru că ai nişte gheare neadaptate şi slabe .. Este atât de greu să conştientizezi că visele pe care le ai legate de văile prin care vrei să zbori şi cerul pe care vrei să îl atingi nu vor deveni realitate doar decât după ce stai o vreme închisă .. Şi este atât de sufocant să îţi construieşti planul de zbor fiind închisă şi neavând posibilitatea unui zbor adevărat. Nu contează că ar fi unul frânt, contează că ai fi încercat. Dar firele de metal ale coliviei nu te lasă să pătrunzi printre ele. Îţi bagi ciocul în afară, guşti din lumea la care visezi, dar nu poţi face parte din ea, totuşi. Colivia te face nefericită. Câteodată crezi că nu vei mai ieşi din ea niciodată şi că toate zborurile tale se vor limita la visele pe care le vezi cu ochii minţii neîncetat .. Atunci îţi rămâne doar o posibilitate. Una singură, de care atârnă toate speranţele tale şi cursul firelor tale de gând - o altă pasăre, mai puternică, care să topească colivia de metal. O pasăre care a zburat prin locurile pe care le-ai visat dintotdeauna, o pasăre care să te înveţe cum să zbori şi să îţi arate traseul cel mai liniştit. Dar pasărea nu poate ajunge de una singura la colivia ta. Trebuie să o chemi, cu glasul inimii şi al gândului. Trebuie să îţi îndrepţi toate energiile spre pasărea care te va salva .. Doar atunci vei ieşi din colivie şi vei ajunge să zbori mângâiată de razele soarelui şi ale lunii, alături de cealaltă parte a sufletului tău. Doar atunci .. Pentru moment, rămâi blocată în colivie. Este o protecţie de care nu mai ai nevoie, pentru că ai evoluat, dar care ţi-a fost impusă fără a fi întrebată. Să te asiguri că puii tăi nu vor trăi niciodata în colivie. Lasă-i să zboare în libertate şi nu le pune întrebări. Lasă-i să caute şi să greşească. Lasă-i să devină cine vor. Lasă-i .. Şi priveşte cu încredere printre firele de metal, nu ştii niciodată când ajunge pasărea pe care ai aştepat-o toată viaţa. Nu plânge, cântă - ca să îţi audă trilul. Şi va veni. Doar să ai răbdare ..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ecler cu cremă la temperatura camerei
îmi este dor să plâng. de fapt, nu știu dacă îmi este dor să plâng, cât îmi este dor să simt. ceva. îmi este dor să simt ceva atât de intens...
-
încerc, de la o vreme, să-mi îngrădesc inima. cu sârmă ghimpată și cu celofan, cu mușchi de pădure, cu cabluri electrice, cu cârpe și sfori,...
-
pe aproape se aude un copil. un râs din surdină, fericit și lipsit de griji. miroase a toamnă afară, simt cum se ridică în aer aburul frunze...
-
all you will ever owe is to yourself. not to them. all you will ever need is to love yourself, before them.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu