ecler cu cremă la temperatura camerei

îmi este dor să plâng. de fapt, nu știu dacă îmi este dor să plâng, cât îmi este dor să simt. ceva. îmi este dor să simt ceva atât de intens, încât să-mi fie greu să ies din emoție, să-mi fie greu să o adorm sau să o alung. îmi este dor să mă doară pieptul de la prea mult plâns, să-mi ardă obrajii de la lacrimi și să mă doară inima de dorul tău.

în campania mea de uitare a ta, am eșuat complet să te uit — în schimb, am uitat cum mă făceai să mă simt, ca ultimul om de pe lumea asta. am uitat cum e să simt, cu totul. mă întreb adesea dacă era mai bine atunci sau acum. câțiva ani am levitat prin spațiu, făcând ce-mi spuneau alții să fac, zicând ce-mi spuneau alții să zic, privind în direcția în care-mi spuneau alții să privesc. și eram goală pe interior, ca un ecler fără cremă. acum mă simt de parcă cineva a băgat acel ecler fără cremă la congelator. goală și înghețată, așa mă simt. te-am somatizat și vreau să scap de tine. vreau să mă dezgheț și apoi să mă umple cineva cu cremă, nu merit nimic mai puțin decât orice ecler cu cremă la temperatura camerei de pe lumea asta. 

și deși nu te-am uitat, m-am împăcat cu ideea că ești un laș în căutarea imposibilului și că eu sunt mai fericită fără tine aici - nici în gândurile și nici în viața mea. și nu cred că o să te uit vreodată, vei fi mereu povestea mea de ”ce ar fi putut să fie.” mă întreb, în schimb, ce fel de poveste am rămas eu pentru tine, dacă mă mai ții minte. mai toate poveștile lașilor sunt despre ”ce ar fi putut să fie,” deci probabil m-ai uitat demult și poate că este mai bine așa. ce inconfortabil trebuie să fie pentru lași amintirile amare.

bougatsa

he was never going to cast you in the main role. he was never going to shoot a movie just for you. he was just planning on filling the ad spaces with you. he was never going to ask for your opinion on how to film it all, he just thought you had a pretty face, so deal with it. you were just another young prey taking someone else’s place in between the acts. 

and it’s not even that his films aren’t oscar worthy, it’s just that you are worth so much more than fiction. 

you, my lovely, deserve the greatest reality that your mind can think of. you are worth your craziest, most wondrous dreams. and they will come true, you just need to find a different crew altogether. 

sail on, my dear, sail on.

the day that you stop running is the day that you arrive

she's riding the tram to work every morning, always standing by the rear window, always listening to indie rock tracks. with her sunglasses on even on cloudy days, you could easily mistake her for some arrogant indie celebrity. but she is no celebrity, much less arrogant, much less independent. she is just hiding her eyes from the world, hoping to pass as someone else. she is just tired or running from herself and hoping to find herself again in the back of her sunglasses, in between the tracks. all she wants to do is to be able to depend on him. at least a little, at least sometimes. all she wants is to enjoy the ride.

murakami may rest

ți-ai pierdut mințile și tu de la atâta alergat. te aud în vuietul asurzit al trenurilor de la metrou și în foșnetul obosit al frunzelor de pe strada mea. iar dacă eu sunt campioană la maratoane, tu ești la triatloane. suntem campioni de cursă lungă și prin urmare, foarte singuratici. nici competiție, nici public. doar foarte multă încăpățânare și niște scenariști foarte bine intenționați. bine pentru ei și rău pentru noi. parcă am juca în cele mai triste comedii scrise vreodată. cu noi în roluri principale. de clovni.

imaginează-ți un campion care își depășește de fiecare dată propriile recorduri, dar și pe cele ale adversarilor săi, inexistenți. imaginează-ți-l cum de fiecare dată râde fericit, poate chiar plânge de bucurie când urcă pe podium, învingător, spre tribune. iar tribunele sunt goale, publicul a plecat înainte să termine el cursa.

acum imaginează-ți aceeași poveste, dar cu o femeie de data asta. cursă feminină! recorduri peste recorduri! orgolii la pătrat! dublu efort, dublă încăpățânare, dar și dublă tristețe. iar publicul nici măcar nu a existat vreodată.

este curios cum în ambele cazuri nu avem adversari și cum ambii campioni se întrec cu ei înșiși. el cu el și ea cu ea. a dracului competiție. cea mai grea și cea mai agresivă.

poate că ar trebui să aruncăm naibii toate medaliile și toate podiumurile.
ce să facem cu atâtea oricum?

ce bine că nu suntem frunze

pe aproape se aude un copil. un râs din surdină, fericit și lipsit de griji. miroase a toamnă afară, simt cum se ridică în aer aburul frunzelor de nuc — umed și iodat. au coborât din copaci pentru a proteja pământul încă un pic. frunzele acestea ar putea face meditație cel puțin 4-5 ani ca să învețe să accepte că pământul va rămâne rece și singur în cele din urmă și tot nu ar reuși să stăpânească acceptarea. dar unde ai văzut tu frunze care meditează?

și cad alene, mor treptat, putrezesc, din ce în ce mai amărui de pe o zi pe alta, fără a accepta singurătatea pământului niciodată. dar nu-i nimic, la primăvară generația următoare o ia de la capăt.

de cinci stele

pe clanța ușii pe care ai ieșit, pe scaunul în care ai stat, în aerul pe care l-ai respirat, ți-am simțit degetele, greutatea și gândurile. ai rămas aici, chiar dacă acum ești acolo. m-am tot luptat cu tine, cu cel de acolo pentru cel ce a rămas aici. dar am învățat să accept că nu poți continua să fii și aici și acolo în același timp. nu atâta timp cât nu îți dorești tu acest lucru. nu atâta timp cât mi-l doresc doar eu.

ai curaj?

încerc, de la o vreme, să-mi îngrădesc inima. cu sârmă ghimpată și cu celofan, cu mușchi de pădure, cu cabluri electrice, cu cârpe și sfori, cu pânze de păianjeni, cu frunze și cu coji de nuci. am construit câteva straturi de pereți peste ea și tot nu reușesc să mă fac să uit de ea. încă este acolo, se zbate și țipă. țipă mai ales atunci când ochii mei se întâlnesc cu ochii tăi. mă întreb ce face inima ta în momentele astea. țipă și ea? sau a țipat atât de mult, încât acum nu se mai aude și a amorțit? ți-ai amorțit inima? zi-mi, dragul meu, ce-ai făcut cu inima ta?

vreau să te uit. dar nu vreau, de fapt. am nevoie să te uit. dar nu am, de fapt. te vreau și nu te vreau. și nu cred că puteam să devin mai confuză de atât. dacă mi-ai spune să te uit, te-aș uita. dacă mi-ai spune să te iubesc, te-aș iubi. dar nu-mi spui nimic. nimic nu-mi spui. inima ta țipă mai tare ca a mea. doar că fiind atât de mică, nu o poți auzi nici tu, nici eu. ai inimă de iepure și nici măcar nu-ți dai seama. și nici măcar nu te deranjează.

gulag

iubește-mă mai tare astăzi. și mai zgomotos. vreau să crape sticlele în geamuri și să tremure pereții când mă iubești. și să bată vecinii cu lingurile în țevi, iar noi să nu ne oprim. iubește-mă de parcă ar fi prima oară și ultima oară. ca să nu ne uităm, iubește-mă.

stop non

vreau să te îngrop. la miez de noapte, când cântă lupii în pădure. să te îngrop la fundul pământului. ai murit. chiar dacă ai ochii deschiși, îi ții deschiși pentru altcineva. nu pentru mine. chiar dacă mâinile tale nu au odihnă, ele nu au odihnă pentru altcineva. nu pentru mine. o să te îngrop la granița estului cu vestul și a sudului cu nordul. în una din nopțile acestea o să te îngrop.

- ce-și spun ciorile la miezul nopții?
- ciorile nu își spun nimic niciodată. ciorile se înțeleg din priviri.

să te îngrop nu ar fi suficient. te voi trimite pe al douăzeci și cincilea fus orar, de unde să nu te mai poți întoarce înapoi. pleacă. cu stolul tău, cu tot, pleacă.

eu sunt aici.

cuvintele mele stau nevorbite pe polița de sus a inimii mele.
de fapt, inima mea nu mai este demult a mea.
s-au plimbat atâtea lacrimi prin ea și atâtea crivățuri,
încât a devenit spațiu public. grădină urbană.

pe lumea asta nu există oameni răi. există doar oameni răniți.
inima mea este rănită. și poate că este și rea.
dar nu aș schimba-o pentru nimic în lume.
inima mea nu este de vânzare.

de la o vreme m-ai șters din viața ta.
m-ai îmbrăcat în straie negre și mi-ai lipit gura cu frunze de arțar -
ca să nu mai pot vorbi sau râde.
și mi-ai acoperit ochii cu ramuri de nuc - ca să nu mă vezi.

dar chiar și așa, acoperită și neagră, tu mă vezi.
printre pereții de pădure și printre neculorile nopții,
sunt mai vie ca niciodată - pentru că sufăr.
și sufăr pentru că sunt vie. dar am obosit.

când vei fi gata, să știi că te aștept aici, la marginea nopții.
dar dacă o să te gândești prea mult, va fi prea târziu.
buzele mele de sirop și ochii mei de iod nu au fost făcuți să aștepte.
grăbește-te. sau nu. decide tu. dar nu mă mai șterge.

octombrie de august

când am intrat azi dimineață în bucătărie, așteptai cuminte lângă aragaz. cafeaua protesta agresiv în ibric, iar soarele te alinta prin geam și m-ai prins însetat de gură când m-am apropiat de tine. nu ne-am vorbit nimic, dar mi te-ai urcat în vocale și mi te-ai coborât în consoane ca o ploaie de vară târzie. ușor, cald și pe neașteptate. și în acel moment mi-aș fi dorit să nu se mai termine diminețile cu tine niciodată.

thoughts off.

i forgive you.

all the fears, all the doubts you had and still have. i forgive all of them. you knew nothing better than you did, and that should be your punishment alone. i will not be angry at you anymore, i will not. i promise.

my darling, i forgive you.

anew

all the words that we ever said to each other were previously said before.
all the thoughts that we thought were thought before.
all the fights that we fought were fought before.
and all the hopes that we hoped were hoped before.
this world may seem new to you, but it is as old as we'll ever know it.

in this old world, we do not belong together. you have your lion pride, i have my wolfpack. you roar atop the sunrise, i howl under the moonlight. as electric as the sun might get, it will never find a place for both of us under itself. you belong in the light, i belong in the dark. that is just how it is supposed to be.

but someday this world will collapse. and a new one will appear from under the ashes. i will meet you on the outside of the forest in the new world. right before the dawn, when hearts speak most honestly. and when the skin has a mind of its own. i will meet you in the new world, ready to break all the rules there are. ready to take on a brand new life. in the new world.

low will

remember that night we sat under the willow, branches whispering around us? we told each other all the secrets and stroked all the fears. you held my hand and swore you wouldn't stop until our dreams became true. then we fell asleep in each other's arms.

i miss that night and i miss you. the secrets are out, the fears are gone, but the dreams are still dreams. your hand is holding someone else's hand and you arms are hugging someone else. you are kissing someone else's lips and taming someone else's wildness.

i passed by that willow a couple of days ago. it grew almost twice, but it still is as thick and concealing as it used to be. under it may very well still whisper the younger versions of ourselves, naively swearing love to each other. in a paralel reality we are still together, still dreaming. still in love. only the willow can take us there. reality strikes too hard outside its crown.

watch me

- stop looking at me like that. 
- like what?

- like i am one of your objects. 

- but you are so beautiful. how could i?

- right. you are so cruel. how could you?

...

- and stop thinking about me.

- how do you even know i am thinking of you?

- it's in your eyes, i see it. 

- but you are so wondrous. why should i?

- right. you are so weak. why should you?

...

- just leave me alone. please. leave me. 

- you are so close. it is impossible. 

- than i will leave you. and that should be the end of it all. 

- you won't dare. you know that.

- watch me. 

until the sun goes cold

have you ever thought about what the sun thinks when it sets?

i cannot get my mind around this. does it cry? does it laugh? does it say anything at all to the sky before going down, way down? i bet it has a lot to say. but does it actually get it all out? and does it really matter? when it knows there is a moon to follow and take its place?

all this sky business has gotten too complicated. simple things often are complicated. and they shouldn't be. they shouldn't.

a twist of smoke

i thought we would be everywere, i thought we would be forever, i thought we would be together.

still, you are but smoke and ashes to my fire. and what i need right now is another fire, real skin burning fire. with red flames and purple sparks.

i think in our case it just was not meant to happen. our fires were far too strong to burn together. maybe yours started burning earlier, but it also stopped burning before mine did. my fire is still on, yours isn't anymore. some would call this ironic, i only call it life. some would get mad at you, i only try accepting.

you cannot control fire. it maybe is as sad as it is beautiful. fire cannot be controlled.

мука

- a fost un joc periculos.
- crezi?
- nu cred. știu.
- îți pare rău că s-a terminat?
- nu neapărat. dar oare chiar a trebuit?
- să se termine?
- să ne jucăm.
- nu știu. pur și simplu am vrut și ne-am jucat.
- am vrut .. dar biletul acesta nu are întoarcere.
- nu cred că are, nu.
- bagajul meu a devenit de două ori mai greu acum.
- și al meu. acesta este farmecul!
- farmec? dar viața nu este o colecție de bagaje, de ce nu vrei să înțelegi?
- când ai prea multe .. ce mai contează încă unul în plus ?
- nu prea contează, ai dreptate. dar în loc să le aduni, ai putea să te debarasezi de ele - rând pe rând.
- nu pot.
- nu vrei. îți este frică. ai vreo 4-5 valize pline de frici.
- dar avem cu toții, nu-i așa?
- da, așa este. dar eu te pot ajuta să scapi de ele.
- de toate?
- nu, dar de o bună parte din ele da. numai să ai încredere în mine.
- nu sunt sigur.
- hai.
- acum?

frankincense

i'm not saying it has to be perfect. it just has to be. you know? you have to make sure it happens, at some point, somehow, somewhere. you have to try until it happens. forget perfection, forget other people's voices. forget your voice if you need to. just focus on that one moment when your dream will become reality. that is when nothing else will matter - because you will have done whatever it took to get there.

i have spent so many nights crying and so many days doing the same thing over and over again .. that i almost forgot what my mind needs, what my heart wants, and what my body longs for.

change is vital. you need change if you want to become a better person. you need novelty if you want to grow. you need water, and fire, and wind, and earth if you want to keep moving. never settle for less. never ever. fight until you can no more. then rise up and fight again. rise up and fight again. there is no such thing like failure. no such thing like the end. you strive for your freedom, child. and say yes and please whenever you least hope for tomorrow. you might have the surprise to find sun amidst all the darkness when you least expect it.

and then, after you have gotten what you fought for, breathe. breathe the air as long as you need to. and lie on the ground, listen to the earth - she will have wise words to tell you. look up into the sky and feel the fire in your heart. feel the freedom flowing like a river over you, flooding you with hope for tomorrow. and be. just be. perfect and shining, ready to for the world to start unfolding in front of you.

cuvingule

m-am săturat să-ți atârn de virgulă. mă simt ca un ciucure. urmează să cad în orice secundă și nu mă ține nimic altceva decât virgula ta.

nu aș fi prima care îți critică virgula și nici ultima. și nu ar fi nici prima virgulă de care atârn atât de disperat. dar azi dimineață am decis că nu mai vreau nicio virgulă. eu vreau cuvinte. clare și sonore. care să mă învăluie și care să mă cuprindă puternic pe la spate. nu mai am dorință sau timp să atârn. de orice.

probabil că pentru unii oameni avem doar virgule de oferit. și probabil că pentru unii oameni doar cuvinte. îmi dau seama că nu este nimeni vinovat. mai mult, îmi dau seama că dacă vom pleca la timpul potrivit unul de lângă altul, s-ar putea să găsim cuvintele pe care le căutăm mai repede. după buzele oamenilor de care avem nevoie și care au nevoie de noi.

- un bilet spre cuvinte, vă rog.
- dus-întors?
- doar dus.
- aveți reducere de student?
- nu .. am împlinit recent 26 de dezamăgiri sufletești.
- în acest caz trei respirații adânci în piept, vă rog.
- dar am și bagaj ..
- va fi în regulă atâta timp cât veți zâmbi colegilor de vagon.
- mulțumesc.
- și nu uitați. încă o respirație adâncă la coborârea în stație.
- ah, da, cum să nu.
- drum bun.
- mulțumesc. să fie.

in-hale-elah-xe

if you listen carefully, you will soon notice her breath comes in waves.
late summer restless ocean waves.
as if all the weight of the world rests in her lungs.
and as if for a few moments all the energy of her body mingles around her neck.

it wasn't all the time like this.
she used to breathe in and out like normal people do.
but then she became engaged with pleasing her anxieties
and forgetting to constantly breathe.

you see, she breathes only 23 times a day.
she is not interested in allocating more time or thought for breathing.
that would be too wasteful and meaningless.

but breathing should not even be an activity to even think about.
wasn't breath supposed to happen instinctually and effortlessly?
not in her case, no.

you see, oceans are too far away for her to visit as much as she needs.
breathing like oceans makes her feel closer to them.

wouldn't she be breathing more often is she were to move closer to the ocean?
maybe. but then she'd probably start breathing like the forest.

it just takes time, you see. getting the ocean closer to the forest.
breathing makes it easier.

waves of blue and waves of green.
make her shine, and smile, and spin.

circuit electric

ursă urse urși

dar stai un pic. nu este vorba de kilometri. sau de ani. și nici măcar de viteza cu care ne trăim trăirile. este mult mai mult de atât, ceva care nu are o dimensiune pe care să o înțelegem sau să o anticipăm în vreun fel. probabil din cauza asta ne este atât de greu să ne găsim. și poate din cauza asta ne este atât de greu să știm cum va fi mâine. poate că nici nu este nevoie să știm. poate că ar trebui să luăm ca atare minutele și orele. meridianele și paralele. fericirile și tristețile. și poate că degeaba ne agităm. să ne liniștim. să ne respirăm aerul, să ne bem apa, să ne trăim zilele. uite, stele nu întreabă. stele luminează. iar când se iau de mână în constelații, stau așa pentru eternitate. asta pentru că stelele au răbdarea și înțelepciunea să aștepte. să așteptăm și noi.

but we felt.