cuvingule

m-am săturat să-ți atârn de virgulă. mă simt ca un ciucure. urmează să cad în orice secundă și nu mă ține nimic altceva decât virgula ta.

nu aș fi prima care îți critică virgula și nici ultima. și nu ar fi nici prima virgulă de care atârn atât de disperat. dar azi dimineață am decis că nu mai vreau nicio virgulă. eu vreau cuvinte. clare și sonore. care să mă învăluie și care să mă cuprindă puternic pe la spate. nu mai am dorință sau timp să atârn. de orice.

probabil că pentru unii oameni avem doar virgule de oferit. și probabil că pentru unii oameni doar cuvinte. îmi dau seama că nu este nimeni vinovat. mai mult, îmi dau seama că dacă vom pleca la timpul potrivit unul de lângă altul, s-ar putea să găsim cuvintele pe care le căutăm mai repede. după buzele oamenilor de care avem nevoie și care au nevoie de noi.

- un bilet spre cuvinte, vă rog.
- dus-întors?
- doar dus.
- aveți reducere de student?
- nu .. am împlinit recent 26 de dezamăgiri sufletești.
- în acest caz trei respirații adânci în piept, vă rog.
- dar am și bagaj ..
- va fi în regulă atâta timp cât veți zâmbi colegilor de vagon.
- mulțumesc.
- și nu uitați. încă o respirație adâncă la coborârea în stație.
- ah, da, cum să nu.
- drum bun.
- mulțumesc. să fie.