galben decodat

dacă o să vii, să știi că am lăsat geamul întredeschis, iar la geam o lumânare prinsă într-un gât de sticlă verde. și dacă o să vrei, să-mi picuri șoapte-ovale pe obraz. și să îmi ningi atingeri multe-n păr.

mai bine o luăm la fugă-n noi. eu în mine, tu în tine. deocamdată. până nu se va decoda galbenul.

nu de alta .. dar fără galben îmi este atât de greu să te mai văd. albe zilele și negre nopțile nu-mi mai ajung. culoarea ai ascuns-o în borcane și-i greu să le mai scoți capacele acum. magneții tăi au rămas fără poli. cu tot cu galben au plecat spre soare. desculț.

zi-mi, mergem mâine să-i salvăm? încă nu ajuns unde s-au pornit. încă nu i-am pierdut. sau i-am pierdut?

ca meduzele

- gândurile noastre nu întreabă. ci se preling pe unde apucă.

- aseară am trecut pe lângă o vitrină de anticariat. și pentru o secundă mi s-a părut că m-am văzut dincolo de sticlă, printre coperți.

- te-ai oprit din mers?

- bineînțeles. și am șters și sticla, să mă văd mai bine.

- și erai acolo?

- nu. cel puțin așa am crezut în secunda aceea. acum încep să cred că eram, de fapt. doar că mi-a fost frică să mă arăt mie.

- așa sunt gândurile grele.

- de unde am putut să știu că m-aș fi prelins până acolo?

- nu știu. dar probabil că ar fi trebuit să îți ștergi ochii în loc să ștergi sticla vitrinei.

- crezi? dar cum se șterg ochii?

- cu infuzie de amintiri.

- și așa o să îmi văd prelungirile mai bine?

- cu siguranță.

gânduri crude. ochii verzi.

câteodată

mai greu este atunci când pleci, deși nici nu ai rămas vreodată. dar vine dimineața și mă surprind din nou rezemându-mi aceleași coate de același pervaz, uitându-mă prin același geam, căutându-te cu aceiași ochi, pe aceleași cărări bătute din zare.

poate că ar trebui să schimb culoarea pervazului meu. sau a sticlei din geam. sau poate sunt ochii de vină că nu te mai văd. ori coatele, că îmi țin capul prea fixat. dar ochii nu pot fi schimbați. și nici coatele. iar capul, cu atât mai mult.

și atunci, nu-mi rămâne decât să ies afară. să mă plimb și eu pe cărări. ori poate chiar s-o iau la fugă. iar dacă o fi să ningă, o să mă țin de urmele tale. dacă, însă, o fi să plouă, să stai într-un loc. și dacă nu te găsesc până se termină ploaia, voi ști măcar unde ai stat în timpul ploii.

сон не обо мне

levitație

brațele-mi să-ți fie cer.

picioarele-ți să-mi fie pământ.

ochii să ne fie lampioane. și inimile ape.

iar brațele copaci. fremătători. ca noi.

în nopțile cu fum de aștri.

ploaie-n diametru

cum să știi când te oprești, dacă fuga devine pervers de indispensabilă minții tale? azi încerci să nu vezi, mâine să nu auzi, poimâine ambele. fugi cu viteza celei mai mari frici pe care ai simțit-o vreodată în tine, iar atunci când te împiedici, te ridici și continui.

simți cum te inundă fuga mai ales pe înserate, când nu mai știi pe ce cărări alergi. cu un picior pe una, cu celălalt pe alta. dar habar nu ai pe care. cărări pe minte, cărări pe inimă, cărări pe ochi, cărări pe mâini. te-ai încercuit și traversat de atâtea ori, încât nu mai știi de ce fugi. de ce fugi?

să te oprești. atâta mai vrei. mai vrei? sigur că da.

când o să îți întâlnesc ochii, poate mă voi opri.

poate?

poate.

de ce?

va trebui să știu că vrei și tu să mă opresc.

sigur că da.

tempera într-o ceașcă

nu știu și nici nu am văzut nimic mai frumos sau mai natural decât mâna ei în mâna ta. sau mâna ta pe capul ei. este ca atunci când culorile fuzionează pe un orizont văratic de amurg. le-ai privi fără întrerupere, până s-ar transforma în noapte și apoi în zi la loc.

iar cu fiecare soare și cu fiecare lună, culorile parcă prind viață. de două ori mai multă. de două ori mai vie. decât atunci când sunt singure. nu-i așa?

ție îți plac mai mult răsăriturile de soare sau cele de lună? ori poate apusurile?

mie îmi plac toate. atâta timp cât există culori care să fuzioneze sub ele.

6 motive pentru care merită să

te uiți în oglindă și să vezi un alt om în fiecare zi. sau noapte.

nu, nu le scriu aici. să te gândești tu la ele. eu pot gândi pentru doi, dar nu vreau.

acum, cel puțin.

afară să nu ieși la noapte.

ar putea să te fure luna.

- și dacă odată ajunși pe lună tot nu ne-om găsi?

- o să purtăm niște oglinzi cu noi. din acelea mici de buzunar.

- și vom începe să ne jucăm cu umbrele oglinzilor.

- cu luminile, vrei să zici.

- vreau.

- dar hainele mele nu au buzunare.

-atunci ai de lucru.

- am.

- să dormi. 8 ore în fiecare noapte.

- de ce?

- pe lună nu se doarme. să ne pregătim din timp.

- timp.

- auzi, cum se iartă?

- despre asta altădată. acum să închidem ochii.

- ochii.