Eu, cerul şi pământul

Vreau să mă curăţ de toate fricile mele, de toate tristeţile care s-au depus pe mine de-a lungul apusurilor. Şi să o iau de la început vreau. Să nu mai existe loc decât pentru prezentul meu. Ca un val de prospeţime, ca un răsărit de soare, din ăla de primăvară, care îţi taie respiraţia şi te umple de viu, totodată. Nicio întrebare în plus, nimic altceva decât încăpăţânarea de a o lua de la început. Fără a mă lăsa influenţată de niciun curent, fără a rămâne victimă a fricilor mele sau ale altora. Ca un şuvoi de apă rece, care curge printre stâncile abrupte de munte şi cu o viteză iraţională.