De-a lungul anilor mi-am implantat în minte structuri. Prea multe structuri. Din alea din care găseşti în cele mai stufoase manuale de chimie şi informatică, din alea pe care le-ai citit de o mie de ori - dar nu le-ai înţeles niciodată. Complexe. Inutile.
Azi m-am întrebat pentru prima oară de ce aş mai avea nevoie de ele în continuare. Şi răspunsul a venit fără întârziere, ca un cal galopând pe un pod de lemn. Nu mai am nevoie de nicio structură. Nu mai am nevoie de nicio regulă. Pur şi simplu nu îmi mai pasă. Nu mai vreau limite.
Vreau să îmi scot aripile din colivie şi să fâlfâi din ele, poate aşa ajung mai repede unde vreau. Chiar dacă rămân în colivie, voi fi în stare să o car după mine în timp ce zbor. Dar fără structuri. Structurile plictisesc. Structurile închid porţile. Iar eu vreau să le deschid. Şi să trec prin ele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
- ce este în capul oamenilor care dorm ziua, dar stau treji noaptea? - probabil mai mult, totuși, decât în capul celor care nu dorm deloc....
-
have you ever thought about what the sun thinks when it sets? i cannot get my mind around this. does it cry? does it laugh? does it say an...
-
all the fears, all the doubts you had and still have. i forgive all of them. you knew nothing better than you did, and that should be your p...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu