Aşteptările mă omoară. Să aştept mi se pare cel mai sfâşietor lucru din viaţa asta. Să aştept mi se pare mai greu decât orice. Este un timp mort, în care nu se întâmplă nimic şi în care totul este monoton, indiferent de pornirile tale.
O aşteptare este perioada în care nu cercetezi, nu cauţi, nu ai parte de răspunsuri, dar nici de întrebari. Este o ceaţă aşteptarea asta, una care te ameţeşte şi una care te buimăceşte. Te îngheaţă şi te ţine strâns între ghearele ei. Nu îţi dă drumul decât atunci când tu nu mai rămâi cu nicio speranţă şi te lasă aşa, nemişcată, până când simţi că nu mai poţi.
Tocmai din acest motiv îţi este greu să îţi revii după o aşteptare, tocmai din cauza asta treci atât de greu printr-o aşteptare. Te bântuie chiar dacă a plecat şi are grijă să îşi lase amprenta în viaţa ta astfel încât să nu o uiţi niciodată.
Şi nu vreau să aştept .. chiar nu vreau.
luni, 10 mai 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ecler cu cremă la temperatura camerei
îmi este dor să plâng. de fapt, nu știu dacă îmi este dor să plâng, cât îmi este dor să simt. ceva. îmi este dor să simt ceva atât de intens...
-
încerc, de la o vreme, să-mi îngrădesc inima. cu sârmă ghimpată și cu celofan, cu mușchi de pădure, cu cabluri electrice, cu cârpe și sfori,...
-
pe aproape se aude un copil. un râs din surdină, fericit și lipsit de griji. miroase a toamnă afară, simt cum se ridică în aer aburul frunze...
-
all you will ever owe is to yourself. not to them. all you will ever need is to love yourself, before them.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu