ai curaj?

încerc, de la o vreme, să-mi îngrădesc inima. cu sârmă ghimpată și cu celofan, cu mușchi de pădure, cu cabluri electrice, cu cârpe și sfori, cu pânze de păianjeni, cu frunze și cu coji de nuci. am construit câteva straturi de pereți peste ea și tot nu reușesc să mă fac să uit de ea. încă este acolo, se zbate și țipă. țipă mai ales atunci când ochii mei se întâlnesc cu ochii tăi. mă întreb ce face inima ta în momentele astea. țipă și ea? sau a țipat atât de mult, încât acum nu se mai aude și a amorțit? ți-ai amorțit inima? zi-mi, dragul meu, ce-ai făcut cu inima ta?

vreau să te uit. dar nu vreau, de fapt. am nevoie să te uit. dar nu am, de fapt. te vreau și nu te vreau. și nu cred că puteam să devin mai confuză de atât. dacă mi-ai spune să te uit, te-aș uita. dacă mi-ai spune să te iubesc, te-aș iubi. dar nu-mi spui nimic. nimic nu-mi spui. inima ta țipă mai tare ca a mea. doar că fiind atât de mică, nu o poți auzi nici tu, nici eu. ai inimă de iepure și nici măcar nu-ți dai seama. și nici măcar nu te deranjează.

gulag

iubește-mă mai tare astăzi. și mai zgomotos. vreau să crape sticlele în geamuri și să tremure pereții când mă iubești. și să bată vecinii cu lingurile în țevi, iar noi să nu ne oprim. iubește-mă de parcă ar fi prima oară și ultima oară. ca să nu ne uităm, iubește-mă.

stop non

vreau să te îngrop. la miez de noapte, când cântă lupii în pădure. să te îngrop la fundul pământului. ai murit. chiar dacă ai ochii deschiși, îi ții deschiși pentru altcineva. nu pentru mine. chiar dacă mâinile tale nu au odihnă, ele nu au odihnă pentru altcineva. nu pentru mine. o să te îngrop la granița estului cu vestul și a sudului cu nordul. în una din nopțile acestea o să te îngrop.

- ce-și spun ciorile la miezul nopții?
- ciorile nu își spun nimic niciodată. ciorile se înțeleg din priviri.

să te îngrop nu ar fi suficient. te voi trimite pe al douăzeci și cincilea fus orar, de unde să nu te mai poți întoarce înapoi. pleacă. cu stolul tău, cu tot, pleacă.

eu sunt aici.

cuvintele mele stau nevorbite pe polița de sus a inimii mele.
de fapt, inima mea nu mai este demult a mea.
s-au plimbat atâtea lacrimi prin ea și atâtea crivățuri,
încât a devenit spațiu public. grădină urbană.

pe lumea asta nu există oameni răi. există doar oameni răniți.
inima mea este rănită. și poate că este și rea.
dar nu aș schimba-o pentru nimic în lume.
inima mea nu este de vânzare.

de la o vreme m-ai șters din viața ta.
m-ai îmbrăcat în straie negre și mi-ai lipit gura cu frunze de arțar -
ca să nu mai pot vorbi sau râde.
și mi-ai acoperit ochii cu ramuri de nuc - ca să nu mă vezi.

dar chiar și așa, acoperită și neagră, tu mă vezi.
printre pereții de pădure și printre neculorile nopții,
sunt mai vie ca niciodată - pentru că sufăr.
și sufăr pentru că sunt vie. dar am obosit.

când vei fi gata, să știi că te aștept aici, la marginea nopții.
dar dacă o să te gândești prea mult, va fi prea târziu.
buzele mele de sirop și ochii mei de iod nu au fost făcuți să aștepte.
grăbește-te. sau nu. decide tu. dar nu mă mai șterge.

octombrie de august

când am intrat azi dimineață în bucătărie, așteptai cuminte lângă aragaz. cafeaua protesta agresiv în ibric, iar soarele te alinta prin geam și m-ai prins însetat de gură când m-am apropiat de tine. nu ne-am vorbit nimic, dar mi te-ai urcat în vocale și mi te-ai coborât în consoane ca o ploaie de vară târzie. ușor, cald și pe neașteptate. și în acel moment mi-aș fi dorit să nu se mai termine diminețile cu tine niciodată.

thoughts off.

i forgive you.

all the fears, all the doubts you had and still have. i forgive all of them. you knew nothing better than you did, and that should be your punishment alone. i will not be angry at you anymore, i will not. i promise.

my darling, i forgive you.

anew

all the words that we ever said to each other were previously said before.
all the thoughts that we thought were thought before.
all the fights that we fought were fought before.
and all the hopes that we hoped were hoped before.
this world may seem new to you, but it is as old as we'll ever know it.

in this old world, we do not belong together. you have your lion pride, i have my wolfpack. you roar atop the sunrise, i howl under the moonlight. as electric as the sun might get, it will never find a place for both of us under itself. you belong in the light, i belong in the dark. that is just how it is supposed to be.

but someday this world will collapse. and a new one will appear from under the ashes. i will meet you on the outside of the forest in the new world. right before the dawn, when hearts speak most honestly. and when the skin has a mind of its own. i will meet you in the new world, ready to break all the rules there are. ready to take on a brand new life. in the new world.

low will

remember that night we sat under the willow, branches whispering around us? we told each other all the secrets and stroked all the fears. you held my hand and swore you wouldn't stop until our dreams became true. then we fell asleep in each other's arms.

i miss that night and i miss you. the secrets are out, the fears are gone, but the dreams are still dreams. your hand is holding someone else's hand and you arms are hugging someone else. you are kissing someone else's lips and taming someone else's wildness.

i passed by that willow a couple of days ago. it grew almost twice, but it still is as thick and concealing as it used to be. under it may very well still whisper the younger versions of ourselves, naively swearing love to each other. in a paralel reality we are still together, still dreaming. still in love. only the willow can take us there. reality strikes too hard outside its crown.

watch me

- stop looking at me like that. 
- like what?

- like i am one of your objects. 

- but you are so beautiful. how could i?

- right. you are so cruel. how could you?

...

- and stop thinking about me.

- how do you even know i am thinking of you?

- it's in your eyes, i see it. 

- but you are so wondrous. why should i?

- right. you are so weak. why should you?

...

- just leave me alone. please. leave me. 

- you are so close. it is impossible. 

- than i will leave you. and that should be the end of it all. 

- you won't dare. you know that.

- watch me. 

until the sun goes cold

have you ever thought about what the sun thinks when it sets?

i cannot get my mind around this. does it cry? does it laugh? does it say anything at all to the sky before going down, way down? i bet it has a lot to say. but does it actually get it all out? and does it really matter? when it knows there is a moon to follow and take its place?

all this sky business has gotten too complicated. simple things often are complicated. and they shouldn't be. they shouldn't.

a twist of smoke

i thought we would be everywere, i thought we would be forever, i thought we would be together.

still, you are but smoke and ashes to my fire. and what i need right now is another fire, real skin burning fire. with red flames and purple sparks.

i think in our case it just was not meant to happen. our fires were far too strong to burn together. maybe yours started burning earlier, but it also stopped burning before mine did. my fire is still on, yours isn't anymore. some would call this ironic, i only call it life. some would get mad at you, i only try accepting.

you cannot control fire. it maybe is as sad as it is beautiful. fire cannot be controlled.