surdo-goală

el nu știe. dar când va pleca, ea își va smulge afară tot trecutul, cu mâinile goale, la primul miez de noapte. inima, plămânii, stomacul și mintea. și va sta așa goală cât timp vor urla lupii pe la colțuri de păduri, să-i ajungă cântecele singuratice prin cavități. apoi își va umple golurile cu frunze de melisă și cu flori de lavandă, să-și adoarmă durerea mai ușor. iar când organele i se vor fi stors de sânge și amar, le va trece prin urzici, să le omoare și ultimile simțiri. apoi le va băga pe toate la loc, de unde le-a scos. peste flori și peste frunze, laolaltă. căci doar așa va putea să uite. cum de s-a întâmplat vreodată să-l iubească, să-l respire, să-l mănânce și să-l gândească.

iar spre dimineață va duce sângele la râu și va colora pietrele cu el. să simtă și ele ce a simțit ea. să audă și ele ce a auzit ea. până nu vor veni alte ape să spele sângele de pe pietre. și ce păcat. pentru că pietrele vor ține minte exact cum vor ține minte și înăuntru-rile ei. nici apele și nici smulgerile nu vor uita pentru ea ce ar trebui să uite singură.