the 7th

Și dacă tu nu știi, eu cum să știu? Și dacă tu nu vrei, eu cum să vreau? Lupii știu și vor, dar nu noi. Noi suntem altfel.

How come?

I always seem to forget how easily hopes can melt. I always seem to forget how easily one can dwell, but not live. Survive, but not live. What is surviving after all? Is it an illusion? Is it some scarce memory of life? Are we responsible for letting it take hold of our lives?

There are these days when I forget about who I am or who I want to be. There are these nights when I feel more like myself than I ever feel throughout one day. And there are these moments - which I cannot timely map - when I switch from me to nothing and from nothing to me back. Is this even possible?

Are we even here? What is it that we are, do, hope for, wish, love? Are we wasting our time? Does it really matter - what we do and what we are? How can we find out? Do we matter?

It is these questions that make me forget the daily nonsense I step into. It is these questions that make me not settle for what's here, but strive for understanding the meaning of life. Still, the in-between time .. is sometimes unbearable.

215 petale

Închid ochii pentru câteva secunde, apoi îi deschid și îmi dau seama că lucrurile s-au schimbat. Colivia mea a luat calea altor vieți. Nisipul a zburat spre zări, semințele au încolțit care pe unde a apucat. Iar eu am rămas aici. În căutarea altor tot-uri și altor nimic-uri. Cu certitudinea că le voi găsi.

Deși am ochii larg deschiși, încă mai cânt balade. Am mereu impresia că în loc de inimă am o clanță de ușă, pe care dacă ar deschide-o cineva și ar trece dincolo de ea, nu s-ar mai întoarce înapoi. Puțini sunt oamenii care aleg să nu mai iasă din tine. Dar cu cât sunt mai puțini, cu atât sunt mai speciali. Ca frunzele care rămân legate de ram și după primele ninsori.

Între timp, continui să număr petalele.