Ai simţit vreodată cum te stratifici? Încet şi premergător. Iar pe măsură ce straturile se multiplică, te îndepărtezi de exterior şi lumea ţi se pare atât de înceţoşată. Nu mai ştii dacă eşti tu cel care s-a schimbat sau dacă lumea a luat-o razna. Şi ai impresia că ai rămas blocat într-o celulă, de mărimea unei păstăi uscate. Dar nu poţi face nimic, pentru că straturile te-au ameţit şi amorţit. Cineva a a avut grijă să clădească straturi pe tine, pe inima ta, pe visele tale. Şi acum ai rămas izolat. Dar nu ştii cum să scapi de ele. Încerci să dai din mâini, dar straturile sunt mult prea grele încât să se rupă. Încerci să îţi reînvii visele, dar nici ele nu dau semne. Şi rămâi aşa pentru o perioadă. Până când ploile ochilor tăi nu vor uda straturile, până când straturile nu vor începe să putrezească de la atâta umezeală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu