probabil că după o mie de gânduri distanță, o să încep să cânt. pentru tine. dar pentru că acum sunt atât de departe, am grijă să mențin balanța. dintre a fi fericită și dintre a fi nefericită. un echilibru ușor ironic. ușor neutru. și ușor incomod.
când eram la școală, am învățat că distanța se măsoară în kilometri. trebuia să colorăm niște hărți cu meridiane și paralele. dar ce păcat că nu a venit nimeni atunci la noi cu o hartă a adevăratelor distanțe. acelea pe care nu le poți măsura, dar pe care inevitabil le simți. și ce ironie - din nou - să realizez că școala este doar un pretext pentru cei mari să scape de cei mici. și să-i transforme în niște alți mai mari, ca ei, doar că mai mici. mai involuați și mai șterși. care nu pricep distanța și care se afundă în ea cu toate acestea.
da, nu sunt nefericită. dar nici fericită nu sunt. și ce mă fac eu cu mine între aceste două extreme? nu mai merge povestea cu unda sinus. și nici cea cu colivia. this is real life, baby. start practicing.
