Lucrurile astea

- Şi cum se iubesc beţele parfumate?
- Fumegând.

...

- Ce viaţă au beţele parfumate?
- Încep să trăiască în momentul în care sunt aprinse şi mor atunci când se sting. Cât timp ard, însă, este de datoria lor să îşi împrăştie fumul peste cât mai multe suflete, prin cât mai multe vieţi omeneşti.
- Ce se întâmplă cu beţele după ce mor?
- Trec în alte forme. Cenuşa lor ajunge în locurile în care nu a ajuns cât timp au trăit. Beţele sunt perpetue. Prin cenuşa lor. Și prin fumul care rămâne pe sufletele oamenilor.
- Au povești frumoase bețele astea.
- Da.
- Dar poveștile lor ajung să fie spuse de cei fără povești.
- .
- .
- .
- Eu cred că oamenii fără povești ar trebui să își înceapă propriile povești.

...

- Și Hans Christian Andersen?
- Ce-i cu el?
- Pentru el nu a contat că nu și-a trăit poveștile. A continuat să le spună pe ale altora.
- Ți-a zis chiar el asta?
- Nu, dar oamenii fără povești știu lucrurile astea.

If

Ca fructele verzi

- Cum o fi?

- Cum vrei.

- Vreau.

- Ce bine.

...

- Ai găsit-o.

- Da. Era exact între cap şi inimă.

- A stat de vorbă cu coastele în tot acest timp?

- Da. Ce egoistă.

- Nu o poţi blama.

- Nu pot. Dar vreau.

- Mereu vor exista aţe care tânjesc după păstăile lor.

- Ca fructele verzi rupte prematur de pe ram

Have you seen it

- Will you stay with me?

- Do you want me to?

- Ask me something easier than that.

- What can be easier than a wish?

- A fear.

- Your mind goes on and on in loops. Let it rest for a while. Maybe only then your heart will also be able to feel and take decisions.

- Who are you?

- I can be who you want me to be.

- Yes, you can.

- But may I?

- I would have to ask my seeds first.

- Well then why don't you?

- They are too scattered.

- It is you who they depend on. Do not let them dry out while trying to return to your pod. Help your seeds.

- How old are you?

- I am in my twenty third life.

- So you are a restless soul then?

- You may call me so. Still, I have got a feeling there is no word for what I am.

- Is it possible you are another shape of me?

- I don't know that. All I know is I am here to help you and your seeds.

- I am missing a thread. Have you seen it?

Ce a fost în capul meu

- Tu crezi că dorinţele pică din cer?

- Da. Ca fulgii de zăpadă. Şi ca puful de păpădii.

- Eşti incurabilă.

- Îmi este dor de o ploaie. De ianuarie.

- Încep să cred că nu ai nevoie de nici o şcoală de vrut.

- Adevărat. Păstăile nu merg la şcoală. Ce a fost în capul meu

Te ajut

- Şi cine ţi-a zis să mergi pe cărarea asta?
- El.
- Ţi-a zis de ce?
- Nu.
- ... ?
- Nu m-a interesat de ce. A fost prima oară când am fost îndemnată să merg pe o cărare. Şi nu mi-a păsat de nimic altceva în acel moment.
- Dar după? După nu ţi-a păsat?
- După?
- După.
- Nu ştiu. De fapt, nu am ştiut niciodată
- Dar ...
- nu am ştiut niciodată ce vreau. Uneori mi se părea că însăşi actul de a vrea, în sine, era imposibil. De neconceput pentru mine. Mereu mi-a fost greu să vreau.
- Şi totuşi nu te-ai oprit din mers.
- Nu.
- Şi acum?
- ?
- Vrei?
- Nu ştiu.
- Crezi că o să vrei vreodată?
- Probabil. Auzi, ai putea să îmi recomanzi şi mie o şcoală de vrut?
- Cărarea este un început bun.
- Da, dar simt că nu este suficient. Simt că mă constrânge.
- Dar toţi suntem constrânşi într-un fel sau altul. Este inevitabil.
- Şi atunci nu este masochist să vrem? În condiţiile în care avem constrângeri?
- Nu.
- …
- Suntem oameni. Oamenii vor. Şi chiar dacă sunt constrânşi, nimic nu îi opreşte.
- Uite, vezi, aici cred că este problema.
- ?
- Eu nu sunt om.
- ?
- Eu sunt o păstaie. Iar aţele mele nu vor. Nimic. Deocamdată.
- Puteam să jur că eşti om.
- Ştiu. Multă lume mă confundă.
- Ah. Şi totuşi îmi este greu să te înţeleg.
- Da. Şi mie.
- Şi cum rezişti?
- Păi .. aţele mele au fost mereu cu mine şi vor rămâne cu mine mereu. Asta îmi dă putere zi de zi.
- Nu se rup aţele tale?
- Nu. Se regenerează la fiecare 23 de zile.
- Înţeleg.
- .
- El ce părere are despre aţele tale?
- Contează părerea lui?
- Spune-mi tu.
- Depinde la care el te referi.
- Există mai mulţi?
- Da.
- Câţi?
- Câte stele pe cer.
- Nu ..
- Da. Dar problema rămâne
- în a găsi o şcoală de vrut.
- Exact.
- .
- Mă ajuţi?
- Cu şcoala de vrut?
- Da.
- Te ajut

Bedi

Ce este important pe lumea asta

Unele păstăi au colivia lor şi nu prea se aventurează să o schimbe aşa, peste noapte. Dar chiar dacă pare greu la început, îmi dau seama tot mai mult pe zi ce trece că este mai bine să laşi unele păstăi să rămână în coliviile lor. Dacă ar trebui să se mute în colivia mea, ar fi nevoie de schimbare de acte, cazier judiciar, carte de muncă şi alte bătăi de cap de care numai o păstaie nu are nevoie. O păstaie adevărată se poartă mereu nonşalant cu celelalte păstăi (ba chiar şi cu unele păpădii) şi îşi arată seminţele numai altor păstăi adevărate. Periculos pe lumea asta - să vezi păstăi false zi de zi şi cum acaparează noi seminţe şi noi colivii, fără ştirea acestora din urmă. Cu toate astea, îmi dau seama că eu am o colivie adevărată, demnă de iubit, păstrat şi apreciat. Ar trebui să îi spun mai des coliviei mele asta - o fac mult prea rar. O fi natura mea de păstaie să uit ce este important pe lumea asta? O fi natura mea de păpădie să îmi aduc aminte ce este important pe lumea asta?